- Părinte, ce vrea Dumnezeu de la noi?

- Dumnezeu vrea de la noi bunăvoinţa noastră, dispoziţia noastră cea bună, pe care s-o manifestăm fie şi prin puţina noastră nevoinţă mărinimoasă şi prin simţământul păcătoşeniei noastre. Pe toate celelalte le va da El. În viaţa duhovnicească nu e trebuinţă de braţe solide. Să ne nevoim cu smerenie, să cerem mila lui Dumnezeu şi să-I fim recunoscători în toate. Cel care se predă pe sine în mâinile lui Dumnezeu fără nici un plan al său trece în planul lui Dumnezeu. Cu cât omul este remorcat după sine, rămâne în urmă; nu înaintează duhovniceşte pentru că împiedică mila lui Dumnezeu. Ca să sporească e trebuinţă de multă încredere în Dumnezeu.

Dumnezeu în fiecare clipă mângâie inimile tuturor oamenilor cu dragostea Sa, dar noi nu înţelegem aceasta deoarece inimile noastre au prins piatră. De îndată ce se va curăţi, inima omului se înduioşează, se topeşte, înnebuneşte, pentru că vede binefacerile lui Dumnezeu, Care pe toţi îi iubeşte la fel. Pentru cei care se chinuiesc, Îl doare, pentru cei care trăiesc viaţă duhovnicească Se bucură. Este destul ca numai cugetarea la binefacerile lui Dumnezeu să arunce în aer un suflet mărinimos care se gândeşt la ele; cu cât mai mult dacă se gândeşte la păcatele lui şi la multă milostivirea lui Dumnezeu!

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, pp. 257-258)