Biserica Biciuirii Mântuitorului – Ierusalim
La intrarea în curtea Mănăstirii catolice a Biciuirii, pe dreapta, se află Biserica Biciuirii, unde, potrivit tradiţiei, Mântuitorul Hristos a primit lovituri de bici.
Biserica se află pe locul capelei Cruciaţilor transformată de musulmani mai întâi în grajd, apoi în atelier de ţesătorie, în cele din urmă ajungând un morman de ruine.
În anul 1838, Ibrahim-Paşa a donat biserica ruinată călugărilor franciscani. Cu ajutorul ducelui Maximilian de Bavaria, Biserica Biciuirii a fost restaurată întâia dată în anul 1939, apoi a fost refăcută complet între anii 1927-1929, după planurile arhitectului Antonio Barluzzi.
Frumoasele vitralii redau scene din timpul Pătimirilor Mântuitorului, iar cupola în mozaic reprezintă o coroană de spini. Altarul din dreapta este închinat Sfântului Apostol Pavel, care a fost şi el închis în Fortăreaţa Antonia.
În curtea bisericii este amenajată o mică expoziţie arheologică a Şcolii Biblice Franciscane ce îşi are sediul aici.
Peștera Nașterii Domnului din Betleem – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Palatul lui Irod din Ierusalim
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro