„Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era de neam mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceastă vreme nu este om ca acela.” (Cronicarul Ion Neculce)

Originile familiei Mitropolitului Dosoftei

De-a lungul timpului, diferiţi cercetători au oscilat în ai considera originea mitropolitului ca fiind fie grecească, fie macedoro-mână (sau meglenoromână), fie pur românească. În cele din urmă a fost abandonată ipoteza originii sale greceşti. Cum reiese într-o interpolare a sa în traducerea vieţii „Sfântului Evanghelist Luca”, în care vorbeşte succint despre istoria românilor de la sud şi nord de Dunăre, Dosoftei avea conştiinţa că este român: „...aceşti români a noştri să despart pre trii scaune: Moldova, Ţara Românească şi Ardealul. Mai este încă una (...), alăture de Ţara Grecească”.

Majoritatea cercetătorilor acceptă astăzi că cel ce urma să devină mitropolit al Moldovei s-a născut în anul 1624, la Suceava, în familia Barilă. Părinţii săi, Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rude în Transilvania şi în ţinutul Liovului (Polonia). Născut fiind în preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie, pruncul va primi acest nume la botez.

Anii de formare şi tinereţea viitorului mitropolit

Manuscrisele autografe ale mitropolitului, care ni s-au păstrat, dovedesc nu doar faptul că stăpânea bine câteva limbi: greacă, latină, ebraică, polonă, română, slavonă bisericească şi rusă de sud-vest literară, dar avea cunoştinţe foarte temeinice despre gramaticile clasice. Această vastă cultură tânărul Dimitrie şi-a agonisit-o mai întâi în casa părintească, cu dascăli ce veneau, probabil, din vreuna din mănăstirile Ţării de Jos. Ulterior a studiat la Iaşi, poate chiar la Colegiul de la Trei Ierarhi, înfiinţat în timpul domnitorului Vasile Lupu. În acest colegiu a avut posibilitatea să studieze, după părerea lui Nicolae Iorga, gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geografia, astronomia şi teologia. De aici se îndreaptă spre Liov, unde va studia la Şcoala Frăţiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Aici a învăţat limbile clasice (greaca şi latina), apoi slavona bisericească şi polona, pe lângă ucraineană, devenind unul dintre poligloţii vremii. La acestea se adăugau disciplinele umaniste: poezia, retorica etc.

Revenind în Moldova, se călugăreşte la Mănăstirea Probota, unde, pe lângă învăţătura şcolilor pe care le urmase, deprinde şi învăţătura duhovnicească a rugăciunii, ascultării, smereniei şi nevoinţelor ascetice. Tot în răstimpul petrecut la Probota va exersa mereu „meşteşugul” traducerii de texte în limba română.

Monahul Dosoftei, episcop şi mitropolit

Deosebitele sale calităţi intelectuale şi duhovniceşti îl vor recomanda pentru cele mai înalte slujiri bisericeşti. Astfel, până în 1658 este egumenul Mănăstirii Probota, moment în care prestigiul său de cărturar şi virtuţile pe care le dovedise în vieţuirea monahicească îl vor chema la înalta slujire a arhieriei, fiind numit episcop de Huşi, pentru ca după un an să treacă în scaunul vlădicesc de la Roman.

După o păstorie de 11 ani la Roman, ajunge în scaunul de Mitropolit al Moldovei în 1671. În ciuda vremilor „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii şi repetate năvăliri străine, mitropolitul Dosoftei şi-a desfăşurat cu devotament deosebit activitatea sa pastorală, devotament ce reliefează marea sa dragoste pentru Biserica Ortodoxă şi credincioşii săi.

Activitatea literară, ofrandă poporului şi limbii române

Convingerea de căpătâi a marelui mitropolit a fost aceea că poporul trebuie să înţeleagă ceea ce se slujeşte în biserică: „sâ-nţăleagă toţ spăsenia lui Dumnedzău cu întreg înţeles”. Importanţa acestui lucru reiese din faptul că la acea vreme slujbele se ţineau fie în greceşte, fie în slavoneşte, limbi pe care poporul nu le mai înţelegea. Putem spune chiar că, din dragoste pentru păstoriţii şi conaţionalii săi, mitropolitul a „forţat mâna” Patriarhiei Constantinopolului, care la acea vreme nu aproba această inovaţie, argumentând temeinic demersul său. De altfel, în Grecia şi în Rusia chiar şi în zilele noastre se slujeşte în formele vechi ale acestor limbi, neînţelese de majoritatea populaţiei.

Cu ajutorul lui Nicolae Milescu, Dosoftei obţine de la patriarhul Ioachim al Moscovei o tiparniţă nouă, cu ajutorul căreia va tipări cele mai multe dintre lucrări. Toată viaţa mitropolitului a fost o trudă neîncetată pusă în slujba poporului şi a limbii româneşti, traducând şi versificând diferite cărţi de zidire duhovnicească. Dintre aceste lucrări amintim: „Psaltirea în versuri„, traducerea „Dumnezeieştii Liturghii”, prima traducere integrală a celor trei liturghii ortodoxe, „Psaltirea de-nţăles”, „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”, „Molitvălnic de-nţăles”, Parimiile de preste an”, „Viaţa şi petrecerea svinţilor” ş.a.

Exilul Mitropolitului Dosoftei în Polonia

În 1686, regele polon Jan Sobieski, în campania antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe şi odoare din aur şi argint. Este luat şi mitropolitul, care ia cu sine şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, de teama profanării acestora. A sperat mult timp că se va putea întoarce în Moldova, în urma unei victorii definitive a creştinilor împotriva turcilor.

Această perioadă a vieţii sale a fost una plină de tot felul de greutăţi şi lipsuri. Până în ultima clipă a vieţii a fost profund devotat de Ortodoxiei, într-un context în care presiunile şi propaganda greco-catolică erau fără scrupule. De asemenea, a inventariat cu grijă toate odoarele răpite de poloni, pentru a nu li se pierde urma. Efortul său a fost, din păcate, zadarnic, întrucât după trecerea în împărăţia drepţilor, acestea s-au risipit, iar moaştele Sfântului Ioan cel Nou vor mai sta în Polonia până în 1783. Cu toate greutăţile îndurate, îşi continuă şi aici activitatea traducător. Departe de ţară, mitropolitul Dosoftei trece la cele veşnice la 13 decembrie 1693, iar din mărturiile călugărilor care l-au însoţit aflăm că  și-a cunoscut dinainte sfârşitul. Blândul ierarhDosoftei a fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Zolkiew, astăzi în Ucraina.

Enigma mamei mitropolitului

Ce l-a determinat pe Nicolae Iorga, cât şi pe alţi cercetători, să considere rădăcinile familiei mitropolitului ca fiind greceşti a fost numele mamei sale, Misira. În două dintre textele sale, Dosoftei numeşte pe mama sa „Măria, anume Misira”. Dar numele ei, Misira, care este de fapt un determinativ, nu era supranumele (porecla) ei, ci a patroanei sale aleasă la botez; deci nu Măria Fecioara, nici Măria Magdalena, ci Măria Egipteanca, prăznuită la 1 aprilie. Numele Misir, „Egipt”, de provenienţă arabă, era frecvent folosit atunci de greci. Însă din greceşte a intrat şi în limba română, unde se întâlneşte şi ca nume comun. Misir are următoarele înţelesuri: „egiptean; cal egiptean; un sort de bumbac filat adus din Egipt; o ţesătură din acest bumbac; o monedă egipteană” (vezi Dicţionarul limbii române al Academiei).

Psaltirea în versuri

Această lucrare, de proporţii monumentale, având 8.634 de versuri, „a fost lucrată cu lungă osteneală, în mulţi ani, socotită şi cercată prin sfintele cărţi şi di aiciia pre versuri tocmită, în cinci ani foarte cu osârdie mare”. Istoricii şi criticii literari au demonstrat originalitatea şi frumuseţea operei, fapt care face din mitropolitul Dosoftei primul nostru poet, într-un moment când limba noastră era extrem de dificil de utilizat într-un asemenea scop. Totuşi trebuie să subliniem că scopul mitropolitului nu a fost unul principal artistic, ci pastoral-misionar, după cum însuşi spune: „să tragă hirea omului cătră cetitul ei”.

Dumnedzăiasca Liturghie

Este a doua traducere a slujbei Sfintei Liturghii în româneşte (după cea a diaconului Coresi), însă prima care cuprinde toate cele trei liturghii şi prima tradusă de un ierarh. Cu prilejul ieşirii de sub tipar, în 1679, prima ediţie, şi, 1683, a doua ediţie, mitropolitul închină truda sa iubitorilor de Dumnezeu: „Din cât S-au îndurat Dumnedzău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim şi noi acmu deodată acest dar limbii româneşti, svânta Liturghie, scoasă pre limba rumânească de pre elinească, de lauda lui Dumnedzău sâ-nţăleagă  toţ carii nu-nţăleg sârbeşte sau elineşte. Carea primind ca un odor cel mai scump ceresc, pre Dumnedzău să lăudaţ, şi pre noi la svânta rugă nu uitareţ, şi fiţi sănătoş”.

Din Sinaxarul Slujbei Sfântului Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

„Pătimind încercări şi multe necazuri în aceasta trecătoare, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţa sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său.  Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”.

(Petru Mărculeţ, Lumina de Duminică, 16 octombrie 2005)