Sunt unii care rostesc cuvinte de blestem şi de afurisenie, în chip de glumă, pentru a face haz. Desigur că aceste blesteme nu se lipesc de nimeni, însă cei care fac aceasta, nu rămân fără de păcat (mai cu seamă dacă sunt clerici).

Mi-a povestit un ieromonah că în vremea când era egumen la Sfântul Spiridon (în Ierusalim), mereu venea la dânsul o arăboaică şi se ruga ca să-i citească o moliftă pentru pruncul ei, care avea duh necurat. Egumenul nu voia nici cu un chip, căci femeia era păgână. Dar ea avea evlavie la Sfântul Spiridon şi la rugăciunea egumenului.

Într-o zi, când egumenul nostru era foc de supărat, a venit iarăşi femeia cu pruncul bolnav, rugându-l ca de obicei. Atunci, evlaviosul părinte a rostit o înjurătură grecească, lungă şi răspicată. Biata femeie a luat înjurătura lui drept moliftă şi s-a bucurat, rugându-l ca să facă şi semnul crucii asupra bolnavului. Egumenul s-a mâniat şi mai tare şi făcând mai mult în batjocură semnul crucii, a rostit totodată şi un puişor de blestem asupra copilului, zicându-i pe greceşte: „Să piei de aici, arătare, să nu te mai văd!”. Sărmana femeie, neştiind ce zice el, i-a mulţumit cu lacrimi în ochi şi s-a dus acasă, cu deplină nădejde că se face bine copilul, prin rugăciunea egumenului.

Şi, în adevăr, din ziua aceea pruncul s-a făcut sănătos, iar femeia venea adeseori la biserică cu daruri şi povestea la toţi minunea care s-a făcut prin blagoslovenia cuviosului egumen.

S-a speriat şi el singur de puterea credinţei, dar neavând curajul să mărturisească ce fel de rugăciune a făcut, s-a lipit de el duhul cel rău care necăjea pe copil.

Din pilda aceasta putem înţelege că blestemul cel nesocotit (adică nedrept) sau rostit în batjocură se întoarce în capul celui care îl rosteşte, iar persoana blestemată, dacă este nevinovată, nu se alege cu blestem, ci, dimpotrivă, primeşte după credinţă şi blagoslovenie.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 358-359)