„Şi au iubit blestemul, şi-i va veni lui. Şi nu au voit blagoslovenia şi se va depărta de dânsul” (Psalmul 108)

Sfântul Macarie Egipteanul spune că oastea demonilor este alcătuită din două cete mari.

I. Una este ceata vrăjmaşilor care luptă pe oameni cu patimile şi cu poftele cele rele şi

II. Alta este ceata „boierilor”care aruncă pe oameni în tot felul de eresuri, în blestemuri, hule şi înşelăciuni.

Mulţi dintre creştini au obiceiul să blesteme pe alţii la mânie sau să se blesteme pe ei singuri. Socotind noi mai bine, vom vedea că cele mai multe blestemuri sunt hule. La fel şi înjurăturile sunt hule. Deşi nu sunt toate hule împotriva Duhului Sfânt, totuşi nu sunt scutite de osândă. Orice cuvânt greu, care se atinge de numele lui Dumnezeu, de lucrurile cele sfinte sau de mântuirea sufletului este socotită ca o hulă împotriva Duhului Sfânt. Iar hula este un păcat de moarte.

Poate unii nu hulesc pe Dumnezeu şi nici lucrurile sfinte, dar au obiceiul să cheme pe vrăjmaşul diavol, ca să-l ia pe cutare sau cutare (atunci când se mânie). Ei nu socot aceasta un păcat, ci, dimpotrivă, mulţi o folosesc în chip de glumă. Dar oare vrăjitorii cei lepădaţi de Dumnezeu nu fac şi ei la fel? Căci doară şi ei cheamă îngerii întunericului ca să le împlinească voile lor şi nu cheamă niciodată pe Dumnezeu. O, iubite frate creştine, oare îţi dai seama că atunci când chemi tu pe „cel rău” spre răzbunare (împotriva fratelui tău), prin aceasta nesocoteşti pe Dumnezeu şi faci mare bucurie vrăjmaşului celui nevăzut?

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 348)