Soţul dumneavoastră este bolnav. Bineînţeles că acest lucru este atât spre binele lui cât şi spre binele dumneavoastră, fiindcă toate sunt de la Domnul. Aşadar, şi boala este bună, oricât de amară ar fi. Aşa să o priviţi.

Slavă lui Dumnezeu pentru acest gând: că boala soţului se datorează păcatelor dumnea­voastră. Şi acest gând e bun! E bine că vă aduceţi aminte de păcătoşenie şi că vă socotiţi vrednică de pedeapsă pentru ea. Nici Apostolul Pavel nu a uitat toată viaţa sa că a fost prigonitor al Bisericii, cu toate că prin ostenelile sale pentru Biserică ar fi putut şterge păcatele a zece prigonitori.

Să urmaţi însă Sfântului Pavel şi în altă pri­vinţă: amintindu-şi că a fost prigonitor al Biseri­cii, el nu se socotea străin de mântuire, ci spu­nea cu încredinţare: „Mi s-a gătit mie cununa dreptăţii... dorinţă am a mă slobozi şi împreună cu Hristos a fi.” (II Timotei 4, 8; Filipeni 1, 23).

Dacă omul şi-a spovedit şi şi-a urât păcatul, acesta se şterge din toate cărţile în care este scris: şi din cărţile dreptăţii lui Dumnezeu, şi din cărţile firii noastre, şi din cărţile atingerilor noastre de lumea văzută şi nevăzută. Astfel, el nu mai este pomenit la judecată. Având aceasta în vedere, trebuie a micşora simţământul păcătoşeniei, să vă răcoriţi totdeauna sufletul cu nădejdea cea bună a mântuirii. În trupul Său, Domnul a înălţat pe cruce păcatele noastre şi astfel a rupt zapisul lor.

Ne însuşim această comoară prin credinţă, prin spovedania cu frângere de inimă, prin ostenelile de ştergere a păcatelor şi prin urârea lor. Aveţi toate acestea: prin urmare, vi se cuvine, pe lângă simţirea păcătoşeniei, şi simţirea marii milostiviri a lui Dumnezeu. V-aţi încredinţat soarta în mâinile Lui. Aşa e cel mai sigur! Facă-se ce este plăcut sfintei Lui voi! Întru aceasta să staţi.

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă mângâie.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 70-71)