Text și context

Suita de învățături de natură morală cuprinse în cadrul celui de-al nouăsprezecelea capitol al relatării Sfântului Matei e completată în mod fericit de episodul care-l are în centru pe tânărul bogat. Deși Îl întrerupe intempestiv pe Învățător cu o întrebare banală, primește răspuns pe măsură. Ba mai mult, o relatare paralelă arată că a plăcut Mântuitorului, fapt pentru care, deznodământul episodului L-a întristat puternic. 

Poruncile

Preocuparea acestui tânăr e una de natură eshatologică. „Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”, întreabă el. Răspunsul nu-i chiar cel direct. „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu”, îi dă Hristos repica. Cuvintele Dânsului nu sunt gândite a-L mustra, precum ar putea părea la o primă vedere. Dimpotrivă.Vin să arate că, fără a-și fi propus acest lucru, tânărul i-a mărturisit divinitatea. Apoi, omul e trimis la Scriptură. La porunci. Iisus rezumă câteva dintre acestea. Răspunsul convine celui care lansează dialogul. „Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?”, vine el să zică. 

Desăvârșirea

Precum se va vedea, nu este, însă, capabil să facă pasul înspre desăvârșire. Atunci când i se cere să-și înstrăineze avuția și să-L urmeze pe Domnul, nu reușește să realizeze acest demers. Pleacă întristat. Evanghelistul consemnează pentru posteritate faptul că avea multe avuții. Probabil, nu era capabil să întreprindă acest lucru și din pricina faptului că o mare parte din acestea erau moștenite. Ca atare, se simțea responsabil față de strămoșii săi să le perpetueze și sporească. Totuși, problema cea mare e alta. Faptul că omul se legase sufletește de aceste bogății. Că ajunsese să le prioritizeze mai mult decât pe valorile perene ale eternității. Ca atare, deși păzea formal poruncile, nu le interiorizase mesajul. Nu trăia cu inimă deplină conținutul lor genuin. 

Fiul lui Dumnezeu exclamă trist: „Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă: că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu”. Cuvintele Lui îi sperie pe ucenici, care se întreabă, în contextul acestei exigențe, cine se va mai mântui. Răspunsul, care rezumă întreg înțelesul istorisirii, e dătător de speranță: „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”.

În loc de concluzii

Dialogul de astăzi nu aduce cu sine o sentință adresată bogaților. Dimpotrivă. Prezintă chipul unui tânăr iubitor de Dumnezeu. Al unui păzitor al poruncilor. Unul care nu-i capabil, totuși, a trece dincolo de anumite bariere care l-ar propulsa în prima ligă. În categoria celor care realizează performanțe de nivelul excelenței. Înspre aceasta ne cheamă creștinismul. Înspre depășirea sferei de confort. A zonei aceleia în care ne alintăm scăldându-ne în propria mediocritate. Ne cere să prioritizăm valori perene, fără a neglija totuși materialul. A pune în prim planul existenței noastre urmarea lui Hristos, nu bogăția lumii. Suntem noi oare capabili să facem acest lucru din toată inima? Unii da. Ei sunt cei care trebuie să ne servească drept modele. Pentru toți ceilalți, cuvintele din finalul relatării sunt, însă, dătătoare de speranță. Îndrăzniți!