Bogații au sărăcit vs. Bogații vor sărăci
În timpul slujbei Litiei se cântă psalmul 33, al lui David, în care se aminteşte faptul că bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, însă cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.
Bogații au sărăcit deoarece, așa cum omul este muritor și viața este trecătoare, la fel este și bogăția. Bogații vor sărăci, pentru că vor pierde viața veșnică - făcându-se robi inimii și pântecelui.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar și Sfinții Părinți ne îndeamnă să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și să păzim poruncile Sale, dintre care cea mai mare este să ne iubim unii pe alții. Bogații au sărăcit, pentru că ei nu vor să audă Cuvântul lui Dumnezeu și iubesc mai mult lucrurile lumești și stricăcioase, decât pe oameni. Sunt însă și bogați care, chibzuiți fiind, au știut să își agonisească comoară și în cer: Avraam, Iov, Solomon.
Bogații vor sărăci, deoarece ei nu vor dobândi viața cea veșnică. Putem aminti parabola bogatului nemilostiv și a sărmanului Lazăr. Averea l-a ajutat pe bogat să se desfăteze, să se bucure de lumea trecătoare, însă nu i-au oferit veșnicia. Lazăr, însă, fiind bogat duhovnicește, a câștigat Împărăția Tatălui.
Toate acestea sunt lecții pentru noi. Să încercăm să transformăm bunătățile lumii în căi spre veșnicie și să nu fim iubitori de arginți ca Iuda, care pentru treizeci de arginți a pierdut viața veșnică. Să tindem spre desăvârșire și spre împlinirea scopului vieții noastre pământești: mântuirea.