Nu se poate să nu le fi remarcat în iconologie ochii largi, uimiți și admirativi deopotrivă, ai vederii Dumnezeu-Omului întrupat. Îndrăznesc să spun că Întruparea se dovedește a fi „încreștinarea” cosmosului întreg. Cu animalele – numite cândva de Adam, fiecare pe numele său – nu putea fi o excepție. Ele descoperă taina Întrupării ca fiind în directă legătură cu zilele dintâi ale Creației. Prorocul Isaia anunțase această inteligență ascultătoare și admirativă: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul cunoaște Ieslea Stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu ia aminte la Mine” (Isaia 1, 3). Mai întâi avem piatra ieslei. Ori piatra este martorul primelor zile ale creației, magma care a străbătut măruntaiele pământului și se așază de astă dată culcuș Dumnezeului Întrupat. Se supune Creatorului primind pe Acesta, Prunc tânăr, în tainica căldură a zilei dintâi a creației. Magma, piatră fierbinte și lumină, întâmpină cu tăcerea ei gânguritul Celui ce a spus: Să fie Lumină!

Apoi avem animalele. Tihnite și sfințite de dragostea din priviri. Mulți ne spun că reprezintă popoarele păgâne. Eu zic că magii-regi sunt acei reprezentanți. Animalele par a fi mai degrabă icoana raționalului natural dinaintea supranaturalului. Ori, dacă vreți, prezența ne-gândirii în fața Logosului Întrupat. Și atenționarea că neatenția la Dumnezeu ne coboară sub nivelul animal. Suntem ființe raționale, dar atunci când ne pierdem rațiunea vederii lui Dumnezeu suntem mai de plâns decât animalele. E drept că filozofii îl vedeau pe om zoon-politikon sau animal îndumnezeit (P. Nellas), dar nu știau mare lucru despre îndumnezeire. O intuiau – ca toate referințele păgâne inteligente –, dar nu o puteau atinge fără Hristos Domnul Cel Întrupat. Animalele intuiesc. Iar intuiția lor are ceva din darul lui Dumnezeu pentru identificarea adâncului tainei vieții. Ele sunt viață (zoi), dar sunt mai atente la Dăruitor decât noi, cei care ne credem stăpânii propriei noastre legi. Rațiunea puterii acestui veac vine din negarea rațiunii care admite îndumnezeirea. Recuzarea îndumnezeirii este parte din evoluția ei. Și, vai, cât de evoluată vrea să pară formula propusă vieților noastre. Atât de evoluată încât începem să ne asemănăm animalelor, devenind fără rațiunea îndumnezeirii noastre. Semănând mai degrabă roboților, de care ne temem, dar îi producem și-i copiem în rațiune. Sau mai degrabă în artificialitatea raționalului lor. Iraționalul atrăgându-ne mai degrabă decât orice fel de altă propunere de viață și de moarte. 

La popul opus animalele alese de profet spre exemplificare. Măgarul și boul nu pot fi speculați pe seama gingășiei. Așa cum nici păstorii nu sunt cei mai fragili dintre cetățenii Betleemului. Și nici pescarii, îndrăznesc, cei mai „transparenți” dintre cei care locuiau în Capernaum ori Betsaida, Magdala ori în vreunul din satele pescărești ce împrejmuiau Marea Galileei. Dar în mod cert erau în legătură cu lumea animală la modul cel mai diferit cu putință. Aveau tandrețea înțelegerii lor. Comportamentul lor contribuie la înțelegerea propriei vieți și a vieții oamenilor. Poate de aceea vedem mereu reprezentate animalele în desenele vieții primare ale omului. Nelipsite de lângă el. Ca hrană și bucurie deopotrivă. Nu putea fi altfel la Nașterea lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii. 

Aș fi vrut să închei povestea zilei. Am auzit însă un scandal pe stradă, lângă geamul camerei. Un domn bine, sigur pe el, extrem de atent la etichetele de pe hainele sale înjura, despotic și cu virulență, un amărât. Atunci am zis că n-ar fi rău să vă aduc aminte că uneori în crusta omenității emancipate prin bani șad ascunse instinctele unei animalități care, vă asigur, nu recunosc pe Dumnezeu. Nici cu dragostea și nici cu privirea admirativă. Trăim o vreme în care animalele ne asigură plus-iubirea de care avem nevoie? Nu știu ce să zic. Dar dacă privesc spre bucuria în care ne însoțesc viețile cotidiene mai că aș da dreptate Fericitului Augustin care vede în asin și bou firea ascultătoare și muncitoare care admiră dumnezeirea. Și Îl iubește, tăcut și atent, pe Creator!