Bucuria de a urî și bucuria din dragoste – care-i diferența?

Ce s-ar întâmpla dacă i-am lichida fizic pe toți cei pe care îi urâm? Am rămâne noi, în raiul nostru, ar putea exista o bucurie fără ură. Această „speranță” duce la și mai multă ură.

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. (Solomon, 1, 20-23)

Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. (Luca 6, 22)

Orice om are nevoie de bucurie, iar când nu o poate obține altfel, ura își intră în rol. Dacă este orientată spre sine, duce la auto-distrugere și nu o mai observăm social. Dacă nu e orientată spre sine, va fi spre cei superiori și spre cei inferiori.

Ura maximă se dezvoltă atunci când toți ceilalți sunt fie superiori, fie inferiori. Omul e atunci cu desăvârșire singur, aflat într-un interval între cei care îl împiedică să urce, să se împlinească – și cei pe care nu-i poate ajunge, care îl umilesc prin chiar existența lor. E un lanț al disprețului imaginar, pe care persoana se cațără rămânând pe loc. Distrugerea simbolică a tot ceea ce îi este superior îi coboară pe aceștia, dar coboară și pe cel care o face în propriii săi ochi. Lanțul cu totul se scufundă, alunecând în și mai multă ură. Nu e nicio metaforă aici, e un fapt constatabil empiric. Ce este bucurie în asta? Momentul faptei rele, preludiul ei și gustarea efectului pe fața suferindă a dușmanului, a celui care împiedică împlinirea de sine. Dacă nu-i cunoști fața, ți-o imaginezi. Te imaginezi pe tine în locul acelui om, cum ai suferi dacă ți s-ar face ceea ce ai făcut tu. E o auto-distrugere mascată, sublimată în supraviețuire.

Ura e mai mică atunci când nu e în singurătate, când e în grup. Deși faptele pot fi mai agresive, mai violente, ura care le determină e mai mică. Bucuria crimei ritualice, a violului în grup, a batjocoririi cuiva de către mulțime e estompată de comuniunea cu cei din mulțime. Unde sunt doi sau trei care fac răul împreună ura e mai mică, apare o prietenie posibilă sau chiar reală, o solidaritate, chiar dacă e în rău. Faptele pot fi mai rele, pentru că forța e mai mare împreună dar, în esență, situația e un pas spre mai bine. Ce s-ar întâmpla dacă i-am lichida fizic pe toți cei pe care îi urâm? Am rămâne noi, în raiul nostru, ar putea exista o bucurie fără ură. Această „speranță” duce la și mai multă ură.

S-ar putea spune că nu e o bucurie, că e o  satisfacție, o jubilare. Realitatea este că e o bucurie. Toți cei care au urât vreodată știu asta. Diferența fundamentală față de bucuria din dragoste e durata. Răutatea absolută trăiește scurt, nu e în firea umană. Omul nu poate fi un diavol în adevăratul înțeles al cuvântului, în timp ce bunătatea trăiește mult, spre veșnic. Răutatea o susții personal, prin decizia proprie, în timp ce bunătatea îți vine din altă parte, ești traversat de ea, te susține.

Bucuria de a urî este cea a apărării valorilor în care crezi, al cărora ești (Psalmi 138, 20-22):

Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.

Oare nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?

Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.

Bucuria de a urî este cea a apărării valorilor în care crezi, al cărora ești, chiar și când tu însuți le-ai încălcat (II Regi, 13, 11-17):

Dar când le-a pus înaintea lui ca să mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino şi te culcă cu mine, sora mea!”.

„Nu, frate, a zis ea, nu mă necinsti, căci aceasta nu se face în Israel; nu face ticăloşia aceasta!

Căci unde mă voi duce eu cu necinstea mea? Şi tu vei fi în Israel cu unul din cei fără de minte. Vorbeşte cu regele şi el nu se va împotrivi să mă dea după tine”.

El însă n-a vrut să asculte cuvintele ei, ci a silit-o şi s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.

După aceea a urât-o Amnon cu ura cea mai mare, aşa încât ura cu care a urât-o el era mai mare decât iubirea pe care o avusese către ea. Şi i-a zis ei Amnon: „Scoală şi pleacă!”.

„Ba nu, frate, i-a zis Tamara, a mă alunga este un rău şi încă şi mai mare decât cel dintâi, pe care mi l-ai făcut tu mie”.

Dar el n-a vrut să o asculte, ci a chemat pe omul său care-l slujea şi i-a zis: „Alungă pe aceasta de la mine afară şi încuie uşa după ea”.

Bucuria de a urî este aceea a căutării dreptății, așa cum o înțelegi după mintea ta (Facerea 27, 38-41):

Şi a zis Isav către tatăl său: „Tată, oare numai o binecuvântare ai tu? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată”. Şi cum Isaac tăcea, Isav şi-a ridicat glasul şi a început a plânge.

Atunci, răspunzând Isaac tatăl lui, a zis către el: „Iată, locuinţa ta va fi un pământ mănos şi cerul îţi va trimite roua sa;

Cu sabia ta vei trăi şi vei fi supus fratelui tău; va veni însă vremea când te vei ridica şi vei sfărâma jugul lui de pe grumazul tău”.

De aceea ura Isav pe Iacov, pentru binecuvântarea cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi a zis Isav în cugetul său: „Se apropie zilele de jelire pentru tatăl meu; atunci am să ucid pe Iacov, fratele meu!”.

Bucuria de a urî trece numai când vine bucuria din dragoste.

Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar. (Psalmi119, 7)

Că de m-ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi răbdat; Şi dacă cel ce mă urăşte s-ar fi fălit împotriva mea, m-aş fi ascuns de el. […] Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului. (Psalmi 54, 12-13, 25).

Ființa bucuriei prin ură e închisă în sine și vrea să aducă totul la sine, cea a bucuriei prin dragoste e deschisă. Ura e o tentativă de deschidere, disperată când e în singurătate, mai așezată când e în grup. Ura are ceva bun în ea și totul depinde de felul în care îi răspunde persoana urâtă. Respingerea o întărește în rău, acceptarea îi dă o șansă de alegere. În general se alege tot ura, din comoditate. Doar n-o să ne schimbăm modul de viață. Se instalează atunci un joc social de-a ura. Suntem prieteni, concetățeni, dar ne și urâm puțin, că ne-am obișnuit.

Din când în când, la vreo ocazie, mai dăm drumul la ură, să n-o uităm. Am crescut de mici cu ea, face parte din viața noastră. A trăi altfel e simultan o decizie liberă și un dar pe care l-am putea cere.

Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? (Solomon 1, 22)

De la același autor

Ultimele din categorie