În 1997, m-am aflat într-o situaţie materială foarte grea: fără bani, fără casă, cu multe datorii şi cu o fetiţă de întreţinut la şcoală.

O cunoştinţă mi-a propus să merg pe 14 octombrie la Iaşi. Nu aveam bani de călătorie, însă, prin generozitatea unui preot, am ajuns la sfintele moaşte. Aici, din cauza aglomeraţiei, eram pe punctul de a nu putea să mă închin la racla sfintei. Tot prin mijlocirea unui preot am reuşit, deoarece m-am rugat cu lacrimi să nu trăiesc durerea de a fi străbătut în zadar atâta cale.

De atunci, viaţa mi s-a schimbat: am găsit de lucru, ca vânzătoare, la un magazin din Turcia, şi am izbutit să-mi plătesc datoriile. A doua oară, am prins curaj şi am venit singură, cu trenul, la laşi. M-am umplut de bucurie duhovnicească şi m-am întors acasă în aceeaşi zi. Când mi-am propus, împreună cu altă prietenă, să vin a treia oară, am gustat din durerea unei boli, dar şi din mâhnirea că n-am fost în stare să-i mulţumesc direct Sfintei. 

În următorul an, ca pensionară, am avut bilete de călătorie cu reducere, dar acestea mult timp nu au fost de găsit. Riscând să plătesc integral biletele, m-am hotărât să plec, dar, spre bucuria mea, le-am găsit în ultimul moment. M-am hotărât să depăşesc toate obstacolele, ca să ajung în fiecare an la moaştele Cuvioasei Parascheva.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 71)