Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. În primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit”. De aici necesi­tatea pregătirii pentru moarte printr-un proces mai conştient şi liberator, de asu­mare a situaţiei, de împăcare cu toate, cu toţi, cu sine, cu propria conştiinţă, cu împrejurările vieţii, cu prezentul şi cu trecutul, cu evenimentele, cu oamenii şi, desigur, cu viitorul, cu însăşi apropierea morţii. Trebuie să fie un proces prin care să ajungem să ne găsim pacea, aşa cum a spus, cred, Sfântul Isaac Sirul, pacea cu Dumnezeu, cu conştiinţa noastră, cu aproapele nostru şi chiar cu lucrurile pe care le-am întâlnit. Aşa încât, întreg pă­mântul să ne poată spune într-un singur glas: „Mergi în pace”, iar la rândul nostru să putem spune la tot ce a însemnat pă­mântul pentru noi: „Rămâneţi în pace. Fie ca pacea şi binecuvântarea Domnului să fie cu voi.” Nu se cade să intrăm în veşnicie legaţi, încătuşaţi de ură, neîmpă­caţi. Şi dacă vrem să fim capabili ca, în scurtul răgaz pe care apropierea morţii ni-l acordă, să facem acest lucru, este esenţial să ne privim întreaga viaţă ca pe un suiş către veşnicie, nu ca pe un declin treptat spre moarte, ci ca pe un suiş către clipa când, prin uşa cea îngustă a morţii, vom intra în veşnicie, nu dezbrăcându-ne de viața vremelnică, ci îmbrăcându-ne întru veşnicie - pentru a folosi cuvintele Sfântului Apostol Pavel.

(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina - Nera, 2010, pp. 130-131)