„Calea Sfinților” pe străzile Sucevei: peste 10000 de pelerini au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou #HramSuceava2022
Astăzi, 22 iunie, în istoria Bisericii de pe meleagurile Bucovinei s-a mai scris o pagină. În contextul manifestărilor organizate cu prilejul hramului, începând cu ora 18:00, a avut loc procesiunea „Calea Sfinților”. În cadrul acesteia, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost purtate de clerici și mireni pe străzile orașului Suceava.
La deja-tradiționala procesiune condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au mai participat Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Printre cei care au însoțit procesiunea s-au numărat și clerici din cadrul Centrului Eparhial, reprezentanți ai celor cinci protopopiate ale eparhiei, dar și stareți și starețe ale așezămintelor monahale din cuprinsul arhiepiscopiei. Conform reprezentanților Jandarmeriei, în intersecția din incinta Catedralei „Nașterea Domnului” (Mărășești), aproximativ 10.000 de credincioși au luat parte la manifestarea religioasă.
Procesiunea a pornit cu icoana împodobită a Sfântului Ioan, urmată de 45 de voluntari din cadrul ATOS (Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni) îmbrăcați în costume populare, dar și de tineri purtând drapelul național. Unsprezece elevi de la Seminarul „Mitropolit Dosoftei” au ținut în mâini prapuri și cruci, iar militari de la unitatea din Vatra Dornei și elevi ai Școlii militare de subofițeri de jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni au însoțit procesiunea cu torțe aprinse. De asemenea, maici și preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au dus în mâini cățui și candele, iar soborul de diaconi a înmiresmat întregul alai cu miros de tămâie.
În duh de rugăciune, pe străzile orașului
Manifestarea s-a desfășurat pe un traseu de 7 km. Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a făcut pe Strada Ion Vodă Viteazu. Prima oprire din cadrul procesiunii a fost la Biserica „Învierea Domnului”. În continuare, procesiunea s-a îndreptat spre Strada Ana Ipătescu, la Biserica Domnițelor fiind cea de-a doua oprire. S-a mers, apoi, pe Strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”, pe Strada Curtea Domnească – Strada Vasile Alecsandri – Strada Mihai Eminescu, următoarea oprire fiind la Biserica „Sfântul Nicolae”. De aici s-a plecat pe Strada Mărășești spre Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala), unde a fost cea de-a cincea oprire. În continuare, s-a mers pe Bulevardul George Enescu și Strada Universității, cu oprire în intersecția Nordic. Următoarea oprire a avut loc în fața Universității „Ștefan cel Mare”. De aici s-a plecat pe Bulevardul 1 Mai, apoi pe Strada Mihai Viteazu, până la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, pentru o altă oprire. Traseul a continuat pe Strada Trandafirilor, prin parcarea Hotelului Bucovina, până la Prefectura Suceava, unde a fost cea de-a zecea oprire, iar apoi s-a coborât pe Strada Mitropoliei până la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
La cele zece opriri în locurile importante ale municipiului au fost rostite ectenii, răspunsurile fiind date de Corul Seminarului Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei”. După procesiune, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost reaşezată spre închinare în baldachinul special amenajat cu prilejul hramului, sub teii din curtea Catedralei Arhiepiscopale.
Şi în acest an, în organizarea procesiunii „Calea Sfinţilor“ s-au implicat autoritățile locale, iar Poliția locală, Poliția rutieră Suceava și Jandarmeria au supravegheat deplasarea pe întregul traseu, în timp ce echipaje SMURD au fost pregătite să acorde asistență medicală în caz de necesitate.
***
Manifestările prilejuite de hramul Catedralei Arhiepiscopale se desfășoară în contextul Anului Jubileu – Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, închinat cinstirii „memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional”.
Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou vor fi transmise LIVE pe Facebook și YouTube, pe canalele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Doxologia și BucovinaTV.