Calea ușoară sau cea anevoioasă?
Aşadar, atunci când vezi vreun om că trăieşte fără griji, în lux şi în desfătări, nu îl invidia. Dimpotrivă, să-ţi pară rău de el, pentru că este pe drumul care duce spre pierzanie. Şi ce câştigă dacă, urmând un drum uşor, ajunge până la urmă la moarte şi la întristare? Ce pierzi tu, care urmezi celălalt drum, care oricât de greu ar fi, te duce spre viaţă şi bucurie?
Aşadar, atunci când vezi vreun om că trăieşte fără griji, în lux şi în desfătări, nu îl invidia. Dimpotrivă, să-ţi pară rău de el, pentru că este pe drumul care duce spre pierzanie. Şi ce câştigă dacă, urmând un drum uşor, ajunge până la urmă la moarte şi la întristare? Ce pierzi tu, care urmezi celălalt drum, care oricât de greu ar fi, te duce spre viaţă şi bucurie?
Spune-mi, dacă ai vedea un om care merge pe cărări strâmte şi greu de străbătut, îndreptându-se spre palat, ca să fie cinstit de către rege, şi un altul care merge pe drumul principal al oraşului, îndreptându-se spre locul unde va fi ucis de către oamenii regelui, pe cine ai ferici? Fără îndoială că pe primul. De cel de-al doilea ţi-ar părea rău, chiar dacă merge pe drum uşor de străbătut. La fel şi acum, să nu-i fericim pe cei care se bucură de plăceri materiale, ci pe cei care se feresc de ele. Aceştia se îndreaptă spre rai, pe când ceilalţi, merg spre iad.
Ştiu că mulţi dintre aceştia din urmă râd de cuvintele mele. Dar eu mai ales pentru aceştia plâng. Plâng deoarece ei râd, cu toate că ar trebui să plângă. Plâng şi le spun împreună cu Sfântul Apostol Iacov: Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare (Iacov 4, 9). Nu îl lăsaţi pe diavol să vă înşele. Veniţi-vă în simţiri, vedeţi care este adevărul, urâţi păcatul, doriţi-vă viaţa veşnică. Hristos va veni a doua oară, morţii vor învia cu adevărat şi toţi oamenii vor fi judecaţi. Domnul va veni dintr-odată, pe norii cerului, cu putere şi cu strălucire multă, ca să-i despartă pe cei drepţi de cei păcătoşi. Pe primii îi va lua cu El în Împărăţia Sa veşnică, unde fericirea şi bucuria sunt mai presus de înţelegerea noastră de acum, iar pe ceilalţi îi va trimite în iadul veşnic, unde vor afla viermele neadormit, focul nestins, întunericul gros şi scrâşnirea dinţilor.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumenița, pp. 337-338)
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro