Când Duhul Sfânt stă omului în ajutor

Nu pot povesti cartea. Ar fi inadecvat cu totul. Dar trebuie să vă mărturisesc că, prin lectura paginilor, am gustat deplin din literatura patristică de odinioară, din Pateric și Sbornic, din Filocalie și din istoriile cele vechi ale constituirii Raiului încă de pe pământ.

Chiar dacă a apărut de mult ediția a II-a, în 2010, îmi iau inima în rugăciune și vă aduc aminte o carte: Mi-e dor de Cer. Viața Părintelui Ioanichie Bălan (Ed. Mănăstirii Sihăstria, 559 pg.). Ediția aceasta, pe care o țin la îndemână pentru a reciti din ea pasaje, îngrijită de Părintele Arhimandrit Petru Bălan, este devenirea întru ființă monahală a unuia dintre cei mai frumoși Părinți Duhovnicești ai României moderne: Părintele Ioanichie Bălan, farul de lumină de la Sihăstria.

Pentru cei care l-am cunoscut, fie și în câteva seri de dialog și prietenie, cartea nu e o surpriză. Pornind de la un Jurnal al Părintelui, în care își consemnează primele evadări din cotidianul vremii comuniste spre lumea dumnezeiască a mănăstirii. Copilăria, oamenii care i-au marcat creșterea duhovnicească dintâi, întâlnirile providențiale din parcursul său pre-monahal și apoi, desigur, monahal. Nu pot povesti cartea. Ar fi inadecvat cu totul. Dar trebuie să vă mărturisesc că, prin lectura paginilor, am gustat deplin din literatura patristică de odinioară, din Pateric și Sbornic, din Filocalie și din istoriile cele vechi ale constituirii Raiului încă de pe pământ.

Întâlnirea cu Părintele Ilie Cleopa, pe atunci stareț la Sihăstria și apoi mutarea acestuia la Mănăstirea Slatina, începuturile vieții sale monahale sub efigia duhovnicească a neuitatului Părinte Ioil sau a minunii de om care a fost Părintele Paisie, momentul călugăriei la Mănăstirea Neamț – pentru generația nouă din biserică, lecție de smerire și adăugire la trupul tainic al monahismului românesc – o inspirată lecție de Har, viața de zi cu zi în taina Sihăstriei și a creștinismului românesc supus presiunii comuniste, creșterea sa în lucrarea preoției și a duhovniciei.

Învățăcel și învățat, deopotrivă, Părintele Ioanichie Bălan povestește și apoi se lasă povestit. Un demers pe care îl vedem deseori împlinit în lucrarea de memorie a Bisericii din ultimii ani. Nu pentru a dovedi cele trăite de înaintași, pe care credincioșii cu adevărat le cunosc, ci pentru a reda generațiilor viitoare amintirea luptei celei bune pentru Hristos și Biserică. Lectorul atent va descoperi, cu bucurie cred, o iconografie de oameni minunați ale căror chipuri – surprinse în fotografii de preț – luminează parcă și mai mult textul. Două capitole finale, Mărturii (pp. 418-516) și Cuvinte de folos (pp. 517-558), întregesc un tezaur de gândire al unui om contemporan nouă, dar și cu mult peste lumea ce trăim. Când se stingea, la 22 noiembrie 2007, după 58 de ani de nevoință monahală, Ortodoxiei românești i se așeza întru așteptarea Învierii unul dintre cei mai străluciți în smerenie propovăduitori.

 

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie