Când începem să înțelegem liniștirea sufletului?
Din paşnica odihnă, începe mintea să vadă tainele, și atunci Duhul Sfânt îi descoperă minţii cele cereşti.
Tot cel ce a aflat, în adevăr şi cu de-adinsul, adevărul acestor chipuri, în liniştire l-a aflat. Că vreme de doi ani şi mai bine, ochii lui se fac izvor de apă, iar după aceea intră el în pacea gândurilor, şi din pacea gândurilor intră în acea odihnă, despre care vorbeşte Sf. Pavel (Evr. 4, 3), precât îngăduie firea. Iară din paşnica odihnă, începe mintea să vadă tainele. Și atunci Duhul Sfânt îi descoperă minţii cele cereşti, şi Dumnezeu Se sălăşluieşte, într-însa, şi roadă a Duhului ridică în ea. Şi dintr-aceasta simte sufletul schimbarea pe care o va primi înlăuntrul său, în firea sa, cu înnoirea părţilor sale, dar simte numai nelămurit, ca într-o ghicitoare.
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 77)
Cum urmăm Maicii Domnului?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro