Totodată, căutând să împlinesc porunca Acestui Dumnezeu plin de iertare – aceea de a ierta la rândul meu pe aproapele meu –, mi-am dat seama cât de greu îmi vine să iert, câtă durere și câtă renunțare trebuie să simt, durere care mă apropie de moarte, care mă omoară pe mine pentru a da loc celuilalt să trăiască. Atunci am zis că a iubi înseamnă a ierta, a ierta nu o faptă care este sau ni se pare greșită, ci a ierta adânc și necontenit, a ierta o dată și pentru totdeauna tot răul care se ridică împotriva noastră, având întotdeauna vie revelația durerii și a stricăciunii în care s-a adâncit făptura prin despărțirea de Dumnezeu.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 8-9)