„Când mă gândesc la moarte, calc în picioare mândria mea”
Când mă gândesc la moarte înțeleg că bucuria, onoarea, dorințele, sunt deșarte și singură smerita cunoaștere de mine însumi, dragostea față de semeni și alte sentimente asemănătoare mă vor ajuta în ceasul plecării mele.
Bătrânul Daniel zicea despre aducerea aminte de moarte: „Când mă gândesc la moarte, calc în picioare mândria mea, înțeleg că sunt nimic; înțeleg că bucuria, onoarea, dorințele, sunt deșarte și singură smerita cunoaștere de mine însumi, dragostea față de semeni și alte sentimente asemănătoare mă vor ajuta în ceasul plecării mele. Dar când părăsesc aducerea aminte de moarte, partea rațională și partea pasională a sufletului meu sunt pline de «gânduri» străine și contradictorii, și devin de râs pentru oameni și pentru diavoli”.
(IPS Andrei Andreicuț, Cuvintele Bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 46)
Omul smerit se cunoaște după pășit
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro