- Eu, Gheronda, nu-mi dau seama dacă mă mândresc pentru ceva anume.

- Atunci înseamnă că există înlăuntrul tău o mândrie generală. De multe ori, diavolul îţi prezintă lucrurile camuflate, iar omul nu prinde de ştire atunci când acţionează cu mândrie. Dacă însă se supraveghează şi se cercetează pe sine, înţelege unde anume a acţionat cu mândrie. Se poate să nu-şi simtă toată mândria pe care o are, dar puţin îşi va da seama de ea. Va vedea că simte înlăuntrul său o satisfacţie egoistă, o superioritate faţă de ceilalţi.

- Gheronda, dar atunci când cineva nu poate deloc să-şi dea seama că are mândrie, ce se întâmplă?

-Atunci acţionează legile duhovniceşti. Se mândreşte, cade şi se smereşte. Se mândreşte din nou, iarăşi cade, iarăşi se smereşte. Şi se continuă această stare în toată viaţa sa, mândrie-smerenie, mândrie-smerenie.

Această smerenie nu este virtute, ci este rezultatul legilor duhovniceşti care acţionează. Adică omul se smereşte fără să vrea şi fără vreun rezultat. Ajunge atunci la o stagnare. I se dă doar prilejul să înţeleagă că nu merge bine. Îi spun, de pildă, unei maici: „Această icoană ai pictat-o bine”. Dacă se va mândri, când va face o altă icoană, va spune: „Această icoană o voi face mai bună decât cea de dinainte ca să-mi spună iarăşi părintele «bravo»”. Şi vezi, pe urmă face o caricatură. Eu o corectez, dar fiindcă spune din nou în sinea ei: „Acum o voi face exact aşa cum mi-a spus Gheronda, ca să-mi spună «bravo»”, va face iarăşi o caricatură.

- E posibil însă ca ea însăşi să o considere bună?

- Cum să nu? Caricatura o poate considera capodoperă şi vine apoi bucuroasă să-mi spună: „Cum vise pare, Gheronda, acum? Este bună?”. Eu îi voi dovedi că este o caricatură şi atunci va înţelege.

- Şi dacă nu înţelege?

- Atunci înseamnă că mândria ei „a prins coajă” şi ea va continua să facă aceleaşi greşeli. Orice îi vei spune, nu o vei scoate dintr-ale ei.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V - Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 56-57)