Când omul se arată mare în lume, se vesteşte pe sine şi nu pe Dumnezeu. Când omul se arată mic, dar cu mare menire în lume, el Îl vesteşte pe Dumnezeu şi nu pe sine. Alegând oameni mici, Dumnezeu se vesteşte şi se adevereşte prin ei. Căci atunci când Cezarul, sau Faraonul, sau Maharajahul face vreo faptă, oamenii spun: „Aceasta a făcut-o Cezarul, sau Faraonul, sau Maharajahul!” Dar când neînsemnaţii pescari Petru şi Ioan au însănătoşit ologul din naştere, lumea a spus: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!” Cei mari nu au vrut ca Dumnezeu să se descopere prin ei. De aceea Dumnezeu se arată prin cei mici şi micuţi, slabi şi neînsemnaţi.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin Fereastra temniţei, Editura Predania, p. 101)