Admir de ani buni forța poetică a lui Traian Dorz, des numit omul-harfă al Oastei Domnului. Atunci când pe zidurile de memorie ale Gherlei i-am aflat numele am descoperit, în fapt, pe toți ai Oastei zdrobiți în cătușa comunistă. Zdrobiți, dar nu înfrânți. Uciși dar nu învinși în nemurirea lor, Darul cel mare al Crucii Domnului Hristos. De ceva vreme Editura Oastea Domnului din Sibiu a republicat Traian Dorz, Hristos-Comoara Psalmilor. Meditații zilnice, rugăciuni și cântări din Psalmi, vol. I (Părțile I-III, Psalmii 1-55) (2021, 516 pg.). O ediție ce aduce aproape modul în care, ca să parafrazez, un poet privește Crucea.

Modul în care poate fi convertită meditația zilnică în poezia ascultării verbului dumnezeiesc așternut în tihna inimii. Nu poate fi vorba de singularitatea unei astfel de întreprinderi duhovnicești. În timp Sfinții Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Ilarie de Pictavium, Grigorie de Nyssa, Ambrozie ori fericiții Augustin și Ieronim, impresionantul Origen și în lumea protestantă eroicul Bonhoeffer au scris pagini de o rară frumusețe. O frumusețe de adânc care cheamă adâncul înțelegerii. Nu sunt convins că Fratele Traian știa toate aceste comentarii. Era și foarte greu, multe din textele acestea nefiind traduse în românește. Dar a cunoscut duhul în care ele s-au așternut în inima de poezie a Ortodoxie. Modul cum a construit structura internă a cărții sale face din autor un foarte atent exeget. Dincolo de cunoașterea Psalmilor – câte din nopțile temniței va fi vegheat rostindu-i – e o cunoaștere a lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale existenței sale. Duhovnicești și omenești deopotrivă. Fiecărui Psalm comentat îi găsește tonul meditării, așază la îndemână un gând patristic, leagă o motivare de viață, leagă viața de Hristos. Mirele Psalmilor. Verticala smereniei gândirii sale poetice se întâlnește cu orizontala unei cunoașteri a textului biblic de o luciditate cu adevărat de adâncime rugătoare.

Scriptura nu este altceva decât un mediu prin care foșnește lucrarea Duhului Sfânt iar poetul rănit de temnițe și prigoane pare că evadează prin scris. În Psaltire își află izbăvitoare metafore, refugii de sens și, recunosc, din multele sale caiete de meditații, acesta, la Psalmi, îmi umple inima de bucuria unei unități de gând nepereche. E ceva din liniștea casei sale din Livada Beiușului, pontonul său de zbor sufletesc, locul în care nopțile l-au învățat privegherea. Volumul acesta, căruia-i vor urma desigur altele, aduce aminte câtă viață ține Psaltirea în ea și în ce mod ea este o corabie de salvare din furtunile vieții. Aranjarea citirii Psaltirii pe un an întreg, de la 1 ianuarie la 31 decembrie, construcția catehetică a textului și îmbibarea textului în pedagogia Duhului Sfânt, roditorul iubirii și iertării, fac din volumul acesta – ca și din marea sa operă poetică și de exegeză duhovnicească a Scripturii – o lecție de smerită dragoste frățească. Psalmii în cromatica duhului unui poet. Aici e liniștea, aici e provocarea cărții.

Sursa: tribuna.ro