În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului, şi nu veţi vedea. Şi vor zice vouă: Iată este acolo; iată, aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta. (Luca 17, 20-25) (Luni în săptămâna a 27-a după Rusalii)

Propovăduirea Domnului Iisus Hristos are în centrul ei vestirea Împărăției lui Dumnezeu care, pe de o parte a venit deja, pe de altă parte încă nu, dar va veni într-un viitor apropiat. Această veste, pe care și Sfântul Ioan Botezătorul înainte o propovăduia, era foarte importantă atât pentru societatea iudaică din acea vreme, dar și pentru fiecare generație de creștini, până la noi cei de azi și până la sfârșitul veacurilor. După cum am menționat și în exegezele altor texte evanghelice, a vorbi în mediul evreiesc despre Împărăția lui Dumnezeu însemna în primul rând a discuta despre căderea stăpânirilor străine, eliberarea poporului ales și reinstaurarea împărăției pe care odinioară o întemeiaseră David și Solomon. Așadar, era o așteptare a sfârșitului vremurilor, dar totuși una pământească. Nu prea se înțelegea că e vorba despre o împărăție interioară, un univers schimbat al inimii, în care Dumnezeu ocupă locul cel dintâi. Dar acest lucru, deși poate clar pentru noi, cei de azi, adesea tot neînțeles rămâne.

În Evanghelia acestei zile de luni este expus momentul în care fariseii, curioși de învățătura Domnului, L-au întrebat când va veni acea împărăție vestită. Ei se așteptau la o dată exactă, cam la fel cum azi oamenii emit periodic ipoteze despre data sfârșitului lumii, fiind vorba despre un timp fixat cu claritate. Dar Domnul le spune concret: „Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”. Afirmă ceea ce pentru noi e de la sine înțeles, dar care pentru oamenii vremii era o noutate absolută. Nimeni nu trebuie să mai aștepte anumite schimbări politice, noi stăpâniri. Tocmai, de aceea, Iisus Hristos a refuzat să fie asemănat unui rege pământesc și spunea lui Pilat că Împărăția Sa nu e din lumea aceasta. Împărăția lui Dumnezeu nu are chip văzut, nu e materială. Ci e înăuntru, în inima fiecăruia. Se poate spune că aceasta și-a început deja stăpânirea și începe de fiecare dată, ca un așezământ nou-nouț, în fiecare persoană în parte. De aceea e valabil să se spună că Împărăția cerească pe de o parte deja a început, pe de o parte nu încă. Deja, pentru că prin Botez fiecare dintre noi primim făgăduința unei noi vieți în Hristos. Nu încă pentru că fiecare lucrăm în mod personal ca Domnul să împărățească în noi, așa cum rostim în rugăciunea Tatăl nostru: „vie împărăția Ta precum în cer așa și pe pământ” (Matei 6, 10; Luca 11,2).

Și, cu toate acestea, există și o întemeiere văzută de toți, să o numim „generală”, a Împărăției veșnice a lui Hristos. Este momentul venirii Fiului Omului pe norii cerului, în vremurile cele din urmă. Dar acest moment premergător Judecății finale nu este cunoscut de nimeni. Mulți au încercat deja, iar alții vor mai încerca să îl prevadă, să spună că ei sunt vizionarii care pot călăuzi poporul lui Dumnezeu. Vor spune că adevărata Biserică este aici sau dincolo, amăgind pe credincioșii neștiutori, naivi. Domnul atenționează cu referire la acest lucru și spune că nu trebuie să ne ducem și să ne luăm după ei, fiindcă în realitate nimeni nu știe când va veni acel moment. La fel cum fulgerul traversează într-o secundă bolta cerească, tot așa și Fiul Omului va veni în lume fără să fie anunțat dinainte de cineva, luminând totul și descoperind toate. Până la aceste momente însă, mai spune Hristos, „mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta”. Aceste cuvinte au un dublu sens: unul istoric, care se referă strict la momentul când El vorbea cu Apostolii. Acestea înseamnă că venirea lui Hristos Cel înviat nu se poate întâmpla înainte ca El să sufere și să fie lepădat de neamul Său. Al doilea sens, unul pe care îl putem numi trans-istoric pentru că transpare în toată istoria, în fiecare epocă, se referă la faptul că a doua venire a Fiului Omului, în viața fiecăruia dintre noi, nu are loc decât în urma suferinței și a multor necazuri. Nimeni nu se poate aștepta la obținerea mântuirii printr-o viață ușoară. Împărăția se capătă cu multă nevoință, cu suportarea nedreptăților, durerilor. Pentru că, așa cum spunea Avva Antonie, nimeni nu se poate mântui fără a trece prin ispite.

Una din zilele Fiului Omului, așa cum Se exprimă Hristos, poate fi oricare zi din viața noastră, dacă Îi lăsăm Lui loc înăuntrul nostru. Hristos ne e mereu alături, numai că noi, din pricina multelor griji cotidiene, deseori uităm de El. Și atunci, Împărăția Sa, care e ascunsă în adâncimea inimii noastre, nu se face văzută decât în momentele în care, prin rugăciune, fapte bune și harul dumnezeiesc, ne lăsăm pătrunși de lucrarea divină și nu mai trăim noi, ci Hristos trăiește în noi (Galateni 2, 20).