Să luăm în minte, iubiţii mei fraţi, pe cei ce merg pe mare, ce fel de primejdii rabdă, cu marea luptându-se şi trecând prea mari noianuri. Iar după ce va sfârşi cineva vremea ostenelii sale, nu îşi mai aduce aminte de primejdiile prin care a trecut, luptându-se cu marea, pentru bucuria că a luat deplin plata sa, ci şi cu mai multă osârdie se face pentru a călători pe mare. Aceştia, când vor sfârşi, atunci încep. Iar noi, iubiţii mei fraţi, după ce vom săvârşi bine nevoinţa ce ne este pusă înainte, nu vom mai avea nevoie ca iarăşi să facem acelaşi drum, fiindcă aceasta este cu neputinţă. Mică este nevoinţa, fraţilor, şi nepovestită răsplata. Să venim la lucrul Domnului, iubiţilor, cu toată inima şi puterea, până avem vreme. Că precum sunt negrăite darurile Lui şi slava sfinţilor, tot aşa şi cele împotrivă sunt pregătite dintru început celor potrivnici. Pentru aceea: „Fericit este bărbatul care se teme de Domnul, că de la Dânsul va lua cununa, pe care a făgăduit-o celor ce îl iubesc pe El (Iacov 1, 12). Lui I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 199)