Cântări vechi de veacuri, interpretate în cadrul unui concert de muzică psaltică închinat Sfântului Ioan cel Nou #HramSuceava2022
Artă și rugăciune. Acestea sunt cuvintele care descriu cel mai potrivit atmosfera de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din seara zilei de joi, 23 iunie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de la ora 19.00, a avut loc un moment artistic deosebit în Biserica „Sfântul Gheorghe”: Concertul caritabil de Muzică Bizantină, ediția a II-a, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu ocazia evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
La evenimentul prezentat de părintele Alexandru Flavian Sava, purtător de cuvânt și consilier în cadrul Biroului de presă și relații publice al eparhiei, au concertat grupurile psaltice „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, corul Mănăstirii Cămârzani și corul „Crinii țarinii” al Mănăstirii Dragomirna. Invitatul special al concertului a fost Corul Academic „Byzantion”.
Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava a fost constituit în luna noiembrie a anului 2020, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Grupul este dirijat de părintele arhidiacon Ilie Leonte, membrii corului fiind slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale, preoţi şi diaconi, cu studii teologice şi conservator.
Corul Mănăstirii Cămârzani, format din peste 20 de măicuțe, a luat ființă în anul 2004, fiind condus de monahia Ioana Ungureanu, iar Corul „Crinii Țarinii” al Mănăstirii Dragomirna a luat naștere în luna iulie a anului 2019, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen.
Invitatul special al serii, Corul Academic „Byzantion”, și-a început activitatea în anul 1997, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Părintelui Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. De-a lungul timpului, membrii grupului, coordonat și dirijat de Lect. Univ. Dr. Adrian Sîrbu, au susţinut numeroase concerte în întreaga lume și au participat la importante festivaluri de muzică sacră. Corul, parte a Asociaţiei Culturale „Byzantion”, își desfășoară activitatea în Iaşi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
În încheiere, Părintele Constantin Oprea, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților le-a mulțumit membrilor corurilor pentru atmosfera de profundă emoție pe care au creat-o și, nu în cele din urmă, tuturor celor care, prin prezența lor la acest concert, au răsplătit osteneala celor care au dăruit.
„Aducem mulțumire Bunului Dumnezeu, Preacuratei Sale Maici, Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și tuturor sfinților pentru purtarea de grijă pe care o au pentru noi. Transmit gândul cel bun de recunoștință și de mulțumire al IPS Părinte Calinic pentru toți cei care ne-au încântat în această seară cu glasurile lor duioase, coordonatorilor acestor grupuri și corale psaltice, dar și dumneavoastră, tuturor celor care ne-ați audiat fie aici, de față, fie prin intermediul canalelor social-media”, a transmis părintele Constantin Oprea.
Totodată, părintele a oferit corurilor diplome de participare și un dar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în semn de recunoștință pentru implicarea lor în cea de-a doua ediție a concertului de muzică psaltică prilejuit de hramul Sucevei.
Ca o încununare a evenimentului, pentru întreaga activitate depusă în domeniul muzicii psaltice, dar și „pentru cultivarea valorilor creștine și activitatea mărturisitoare întru Hristos și Biserica Sa”, Lect. Univ. Dr. Adrian Sîrbu a primit din partea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan Cel Nou de la Suceava”.
Concertul din ajunul prăznuirii Sfântului Ioan cel Nou a avut ca scop sprijinirea proiectului caritabil „Pentru prima dată la mare”, demarat prin implicarea Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care își propune să ducă în tabără la mare 100 de copii din familii defavorizate. Puteți dona în continuare pentru împlinirea acestui deziderat într-unul dintre conturile speciale ale Arhiepiscopiei:
RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Făcând parte din evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului din acest an, concertul extraordinar de muzică bizantină a fost transmis LIVE pe Facebook și YouTube, pe canalele Trinitas TV, Doxologia, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și BucovinaTV.
Mâine, 24 iunie, când Biserica noastră face pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
***
Manifestările prilejuite de hramul Catedralei Arhiepiscopale se desfășoară în contextul Anului Jubileu – Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, închinat cinstirii „memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional”. Acestea au loc cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” – Părhăuți, ctitoria boierului Gavril Trotușan, și a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod.