Se întâmplă adesea ca în discuțiile contradictorii care apar uneori între soți unele femei să invoce diferite fapte mai puţin plăcute din trecutul bărbaţilor lor. Le amintesc acestora greşeli făcute de ei cu mulţi ani în urmă, comportamente necuviincioase faţă de ele sau faţă de copiii lor şi multe astfel de lucruri neplăcute. Şi toate cu un singur scop: să se răzbune pe soţi, să-i umilească, să-i şicaneze sau să-i pună într-un con de umbră. Şi această mare capcană, a raportării permanente la trecutul negativ al celuilalt, are la origine tot mândria.

Ca să-şi vindece sufletul de o astfel de patimă, cum este dorinţa de a lovi cu „piatra trecutului” în inima soţului ei, mai înainte de toate femeia trebuie să înţeleagă că e nevoie de o schimbare în modul ei de a gândi şi de a simţi. În momentele în care alesul inimii i-a greşit cu ceva şi îi este greu să-l ierte, să-şi amintească de faptul că însuşi Hristos Domnul, din iubire nemărginită pentru oameni, i-a iertat pe toţi aceia care I-au pricinuit atât de mult rău. Mai presus de toate, Iisus l-a iertat pe Petru, cel care, deşi fusese mai mare între apostoli şi foarte apropiat de Domnul, se lepădase de El de trei ori, şi l-a reaşezat în demnitatea de apostol. 

La rândul nostru, ar trebui să preluăm exemplul Mântuitorului şi să-i iertăm din toată inima celui care ne-a greşit cu ceva în trecut. Iertarea vindecă sufletul omului, atât pe al celui iertat, cât şi pe al celui care iartă.

Apoi, aşa cum Dumnezeu îi iartă şi femeii tot trecutul păcătos prin Sfânta Taină a Spovedaniei, tot astfel şi ea ar trebui să se străduiască să-i ierte trecutul bărbatului ei, cu condiţia ca acesta din urmă să nu repete greşelile. Prin urmare, întâiul pas spre iertare – uneori şi cel mai greu – este să nu-i mai aduci reproşuri celui ce ţi-a greşit cândva. Până să ştergi din inimă, şterge măcar de pe buze orice urmă de reproş. E un fapt verificat de experienţa universală că reproşul nu ajută nici pe cel rănit, nici pe cel ce a rănit. Cu cât eşti mai departe în timp de momentul în care sufletul ţi-a fost rănit de vreo greşeală a soţului tău, mai ales când aceasta nu s-a repetat, cu atât ar trebui să te gândeşti că, aducând mereu în discuţie acel fapt, nu faci nimic altceva decât să reaprinzi un foc stins. 

În schimb, dacă greşeala din trecutul soţului revine în actualitate, atunci e nevoie din partea femeii de o atitudine fermă şi în acelaşi timp iubitoare, însoţită de un dialog deschis – pe cât posibil, paşnic şi fără reproş. Şi, odată iertat, e de datoria bărbatului să încerce să-şi îndrepte greşeala; mai întâi, să renunţe la ea şi, astfel, soţia va aprecia dorinţa lui de schimbare în bine şi va putea, la rândul ei, să treacă mai uşor peste rana cauzată de greşeala lui. Mai există un aspect important pe care aş vrea să-l amintesc aici: de regulă, bărbaţii cărora li se reproşează în mod frecvent fapte din trecutul îndepărtat (şi pe care nu le-au repetat în prezent) se înstrăinează treptat de soţiile lor, întrucât consideră că nu e corect şi nici benefic un asemenea tratament. Prin aceste reproşuri repetate se poate ajunge la răcirea relaţiei dintre soţi şi chiar la despărţire. În astfel de situaţii este bine să nu uităm un lucru esențial: trăind prezentul în har, nu ar trebui să ne mai aducem aminte de trecutul mai puţin fericit din viaţa noastră sau a celor dragi nouă.

Cu Hristos în inimile noastre şi în toată existenţa noastră răul se va estompa, iar noi vom trăi în pace şi în iubire, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate. 

(Părintele Vasile Ioana, Cartea familiei, Editura Bookzone, București, 2021, pp. 174-176)

Îți mai recomandăm și: Principii după care să te ghidezi, ca bărbat, pentru a avea o familie fericită (I)

Principii după care să te ghidezi, ca bărbat, pentru a avea o familie fericită (II)​