„Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36). Aceste cuvinte oferă rezolvarea problemei numită „om”. Ele ne spun care este valoarea omului. Şi care, iubiţii mei, care este valoarea lui? În ce constă valoarea şi din ce este alcătuită măreţia omului?

Din punct de vedere trupesc, omul nu excelează. Volumul lui, învelişul lui trupesc, este mic. Dacă se va opri un om înaintea unui munte ca Alpii sau Himalaia, volumul lui în faţa lor este infim. Şi dacă, iarăşi, comparăm marii munţi cu pământul, vom vedea că şi aceştia în faţa lui sunt precum proeminenţele unei coji de portocală. Şi dacă, iarăşi, comparăm pământul cu stelele şi cu sistemele planetare, vom vedea că volumul lui este un fir de nisip. Prin urmare, omul în univers este ceva infinit minimal, aproape un zero. Dacă iei un mort, care doar ce şi-a dat sufletul, şi-l duci la laboratorul de chimie ca să-l analizezi în elementele lui componente, vei vedea că omul de 65 kg este: 45 kg apă, grăsime din care poţi face 7 săpunuri, fier pentru un cui, fosfor pentru câteva cutii de chibrituri, magneziu pentru un laxativ, carbon pentru câteva creioane şi calciu (sau var) cât să văruieşti o cămăruţă. Adică toate elementele lui componente – ca trup – sunt de cea mai proastă calitate, cele mai ieftine, de nimic, nu valorează nici măcar cât o liră. Şi totuşi, o liră valorează omul?

O, Hristoase! Îţi mulţumim că ai venit în lume şi ai aruncat rachete luminoase în întunericul de nepătruns! Ai spus aceste cuvinte, pentru care nu există cântar cu care să le cântărească cineva: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”. Aşadar, valoarea omului nu stă în trup, care este cel mai ieftin, cel mai de nimic. Valoarea lui este alta.

(Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani – Predici ale Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, vol. XIII, traducere de Valeriu Paloş, Editura Metamorfosi, 2013, p. 71)