Medicul dă medicamentele în funcție de rezistența bolnavului. Și duhovnicul este dator să dea creștinilor epitimiile, medicamentele sale, după puterea acestora de a le primi. În mod concret, Sinodul Quinisext, prin canoanele sale, a hotărât mustrarea pe care trebuie s-o primească penitentul pentru fiecare păcat. La final însă a hotărât un canon (102) care, pe scurt, spune următoarele: epitimiile sunt la aprecierea judecății duhovnicului. El va trebui să ia aminte ca să nu-l îngreuneze peste măsură pe păcătos și să-l facă să cadă în deznădejde, nici să-i așeze pe umeri o povară ușoară, făcându-l căldicel.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne tâlcuiește: „Duhovnicul nu trebuie să dea epitimia doar pe măsura greutății păcatului, ci va trebui să aibă în vedere și dispoziția păcătosului, că nu cumva să se întâmple ca, voind să refacă bucata care s-a sfârșit, să mărească mai mult ruptura și, voind să-l ridice pe cel căzut, să-l piardă mai mult”. Astfel, sfintele canoane, din instrumente mântuitoare de suflet, pot deveni „canoane care-l pierd pe păcătos”.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, Editura Tabor, București, 2012, p. 56)