Atât căsătoria, cât şi celibatul sunt modalităţi de trăire a Evangheliei, de anticipare a Împărăţiei, care a fost descoperită deja în Hristos şi care trebuie să vină cu putere în ziua cea de pe urmă. Prin urmare, există doar o căsătorie „întru Hristos”, pecetluită prin Euharistie, şi un celibat „în numele lui Hristos”, care poartă acest sens creştin „eshatologic” – iar nu căsătoriile încheiate ocazional, contractual, sau pentru satisfacerea trupului, nici celibatul acceptat din inerţie, sau mai rău, din egoism şi dintr-o iresponsabilitate autoprotectoare.

După cum căsătoria creştină implică sacrificii, rânduirea familiei cu responsabilitate, dedicare şi maturitate, tot aşa şi celibatul creştin este de negândit în lipsa rugăciunii, a postului, a ascultării, a smereniei, a facerii de bine şi a efortului ascetic susţinut.

(John Meyendorff, Căsătoria – perspectiva ortodoxă, Editura Renaşterea & Editura Patmos, p. 88)