Să zicem că doi tineri văd în jurul lor multă necredinţă (văd tineri care nu mai merg la biserică şi care trăiesc în patimi), iar ei, căsătorindu-se, doresc să întemeieze o familie pe principii creştine, să trăiască ca nişte oameni ai Bisericii, să dea naştere la copii credincioşi, să-i crească în credinţă. Ce trebuie ei să facă pentru a reuşi în acest sens?

În primul rând, să înceapă bine. Căsătoria lor trebuie să înceapă bine, pe o bază solidă. Fundamentul trebuie să fie bine pus la punct, pentru ca apoi să construiască clădirea vieţii lor, cu mai multe etaje dacă vor, fără pericolul ca la cutremur, la necazuri, la probleme, să se dărâme din cauza temeliei. Marea problemă este temelia. În momentul în care începi căsnicia ta cu „nu”, căsnicia ta nu este rezistentă. În momentul în care-ţi faci planul cum să nu faci copii timp de doi ani, pentru că nu ai terminat facultatea, cum să nu faci copii timp de cinci ani pentru că nu ai încă un apartament sau o casă şi serviciu, în momentul acela nu mai putem discuta despre reuşită în căsnicie. Nu trebuie să-ţi începi viaţa cu nu.

Apoi, trebuie s-o începi nu după, nu până, ci s-o începi la timp, adică să te căsătoreşti la timp, când eşti pregătit pentru asta, fără să te pregăteşti exagerat de mult, fără să stabileşti mii de principii, bazându-te pe sinceritatea ta şi pe sinceritatea celuilalt. Urmează să avem în vedere următorul lucru: prezentarea cât mai amănunţită a defectelor noastre, pentru că obişnuim să ne prezentăm numai calităţile. Calităţile pe care le avem – este bine că le avem – acelea nu au cum să fie decât admirate de celălalt. Dar trebuie să ne prezentăm şi defectele pentru a vedea dacă celălalt este dispus sau dacă are putere să le suporte. Asta nu prea se face, cei doi îşi ascund defectele, problemele lor diverse. Dacă o fată nu ştie să facă mâncare, trebuie să spună: „Nu ştiu să fac mâncare”. Asta se poate rezolva, că învaţă. Dar dacă cineva are un defect, de exemplu este gelos, asta trebuie să spui, ca să vezi dacă celălalt poate să suporte, pentru că gelozia este rugina iubirii şi asta distruge. Şi nu-ţi dai seama, pentru că el a ascuns.

Şi apoi, în privinţa creşterii copiilor, pentru a ajunge tineri cuminţi, tineri virtuoşi, tineri buni?

Copilul trebuie să fie conceput cu vreo sută de ani înainte să fie conceput, dar aceasta înseamnă multă educaţie din familie şi este o altă problemă. Copilul vine pe lume cu zestrea pe care o sădeşti tu, cu starea pe care o ai în timpul sarcinii, cu atitudinea pe care o ai ca soţ, apoi vine cu zestre de la bunicii lui, adică respectiv părinţii voştri şi chiar de la străbunicii lui, respectiv bunicii voştri. De aceea poporul nostru, în înţelepciunea lui, zice: „Vrei să te însori? Du-te şi vezi bunica.” Nu părinţii, ci bunicii, asta este foarte important.

O să zicem „Şi ce vină am eu că părinţii şi bunicii au fost aiurea?” Nu ai nicio vină, dar ai putere pentru a face o schimbare în familie. Botezul a anulat, Liturghia a întreţinut, Spovedania a curăţat iarăşi, însă zestrea a rămas, depinde de tine cum anihilezi zestrea. Dacă zestrea materială pe care o primim aceasta este, ce facem? Ori înlocuim zestrea, ori o acceptăm aşa cum este, ori o ameliorăm în vreun fel. Aşa şi zestrea cealaltă, spirituală, cu care venim. Acesta ar fi primul aspect.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 82-83)