Părinţii unui cunoscut de-al meu făceau presiuni asupra lui să-şi întemeieze o familie, ceea ce îl irita teribil. Alergă la Bătrânul (Sfântul Porfirie), iar acesta, ca şi cum s-ar fi aflat mult timp în casa lor și ar fi asistat la discuțiile lor, i-a zis, foarte firesc:

‒ Acum, părinţii tăi îţi zic: „Cât timp ai să rămâi aşa? E timpul să te căpătuieşti şi tu, să ai casa ta, femeia şi copiii tăi. Dacă rămâi aşa, cine o să se mai uite la tine la bătrâneţe?”. Nu-i judeca, fiindcă au şi ei dreptate, din punctul lor de vedere. Şi tu, dacă ai fi în locul lor, ai spune la fel. Ei văd lucrurile în mod lumesc, vor să trăieşti bine şi să ai bătrâneţi liniştite. Dar câţi nu sunt aceia care, deşi au familie, sunt părăsiţi de copii şi au parte de bătrâneţi îndurerate? Totul este ca omul să-L iubească pe Hristos, şi atunci toate problemele i se vor rezolva.

Cunoştinţa mea îşi mărturisi admiraţia pentru Părintele care, cu mult discernământ, îl călăuzise spre „calea de mijloc”, arătând multă înţelegere faţă de atitudinea părinţilor săi şi faţă de a sa proprie.

(Sfântul Părinte Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 112-113)