Iubirea dintre soţi este un sistem complicat, dar bogat în sentimente, relaţii şi trăiri. După Apostolul Pavel, omul este format din trup, suflet şi duh (I Tesaloniceni 5, 23). Legătura profundă a acestor trei părţi ale firii omeneşti cu altele se realizează numai într-o căsătorie creştină, care conferă relaţiilor dintre soţ şi soţie un caracter aparte, incomparabil cu alte relaţii ce se stabilesc între oameni. Apostolul Pavel le compară cu relaţia dintre Hristos şi  Biserica (Efeseni 5, 23-14).

Relaţiile cu un prieten pot avea un caracter duhovnicesc, sufletesc sau de afacere, pe când cu un desfrânat sau cu o desfrânată – numai trupesc. Există oare relaţii duhovniceşti între oamenii care resping existenţa duhului şi a sufletului, mai ales dacă ei afirmă că omul este creat exclusiv din trup? Există, deoarece duhul există indiferent dacă acceptăm existenţa lui sau nu, doar aceste relaţii nu vor putea fi numite desăvârşite, conştiente, iar uneori sunt considerate chiar şi imorale.

Relaţiile creştine dintre soţi se împart în trei categorii: trupeşti, sufleteşti şi duhovniceşti, fapt care le face neîncetate şi indisolubile. „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24, Matei 19, 5). Iar Apostolul Pavel scria: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica...”, apoi spune mai departe: „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile, că pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte...” (Efeseni 5, 25; 28-29).

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2006, p. 17)