Căsnicia – laboratorul iubirii

Căsnicia este una dintre căile prin care ființele umane învață despre iubirea autentică, divină, altruistă și jertfitoare. Este un fel de laborator în care o persoană descoperă, explorează și dobândește iubirea care îi va fi de folos pentru a ajunge în Împărăția Cerurilor. 

Căsătoriile încep și se continuă pe temelia iubirii voluntare. Căsătoria ne oferă o ocazie unică de a exprima și mai mult chipul lui Dumnezeu Iubire, oferindu-i o formă concretă aici și acum. Alegând să vă iubiți partenerul, să vă dăruiți corpului, minții și duhului partenerului dumneavoastră, să vă trăiți viața slujindu-vă altruist partenerul, vă schimbați pe dumneavoastră înșivă, vă transformați, vă transfigurați. Deveniți tot mai mult chipul adevărat și credincios al lui Dumnezeu. „Atunci când soțul și soția se unesc în căsătorie, ei nu mai par a fi ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu Însuși” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Căsnicia este una dintre căile prin care ființele umane învață despre această iubire autentică, divină, altruistă și jertfitoare. Este un fel de laborator în care o persoană descoperă, explorează și dobândește iubirea care îi va fi de folos pentru a ajunge în Împărăția Cerurilor. (...)

Căsătorindu-vă, începeți o călătorie care vă va ajuta să vă îndreptați pe voi și, eventual, copiii voștri spre acel tip de unitate cu Dumnezeu spre care năzuiește fiecare om, în mod conștient sau inconștient. În laboratorul căsniciei veți face greșeli și veți învăța din ele. Veți încerca lucruri și veți descoperi ce funcționează și ce nu. Veți învăța disciplina sacrificiului de sine care vă va elibera de sclavia egoismului. Veți realiza acea mare descoperire care acoperă toată creația, paradoxul care este adevărata natură a existenței noastre, acea taină divină numită iubirea agape. (...)

În practică nu este atât de ușor să trăiești această iubire, de tip agape. O mulțime de lucruri pot ajunge în calea celor mai bune intenții și, în final, ne fac să devenim egoiști. Acest lucru nu este ceva ce putem obține fără harul lui Dumnezeu. Lăsând doar pe seama noastră, nu am putea deveni niciodată tipul de făptură a iubirii pe care am descris-o.

De aceea, trebuie să fim uniți cu Dumnezeu Iubire dacă dorim să devenim cu adevărat făpturi ale iubirii. Nu degeaba Sfântul loan Evanghelistul scrie: „Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” (I loan 4, 19). O ființă umană poate iubi numai în măsura în care este iubită. O persoană care nu este iubită poate iubi foarte greu pe alții.

Deci, dacă vreți să vă iubiți partenerul, mai întâi trebuie să fiți iubit. Și, bineînțeles, sunteți iubiți de părinți, de famili și prieteni și acum de partenerul dumneavoastră. Dar toate aceste iubiri umane sunt imperfecte în iubirea lor, într-un fel sau altul – toate sunt dependente de timp și se estompează cu distanța – toate sunt limitate. Dacă doriți să aspirați la iubirea necondiționată pentru partenerul dumneavoastră, trebuie să fiți iubiți necondiționat, iar singura sursă perfectă de iubire nelimitată, nepieritoare, veșnică și necondiționată pe care o avem este Dumnezeu însuși.

Deci, nu numai că îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi, ci pentru că El ne-a iubit cel dintâi suntem capabili să iubim necondiționat pe alții. Singuri, suntem cu totul incapabili de iubirea agape. Dar când cunoaștem și simțim iubirea agape a lui Dumnezeu față de noi, devenim capabili de minuni.

Preacucernicul Părinte Pishoy Camel obișnuia să spună că atunci când oferiți ceva în această lume, veți sfârși cu mai puțin din acel lucru pentru voi înșivă, însă cu cât oferiți mai multă iubire, cu atât mai mult veți avea în voi înșivă. Aceasta este natura iubirii: se înmulțește în timp ce trece de la unul la altul. Iubirea lui Dumnezeu se revarsă în noi și în mod irezistibil trece de la noi spre alții și de la aceștia spre ceilalți și așa mai departe într-un val continuu de răspândire a iubirii. Chiar și atunci când o transmitem altora, rămânem la fel de plini. Dar pentru a fi parte a acestui val, pentru a-l transmite spre alții, mai degrabă decât a fi bariera care oprește, trebuie să ne oferim pe noi înșine ei, să ne predăm și să ne supunem cu smerenie.

(Pr. Antonios Kaldas, Ireni Attia, Doi devin una: ghid creștin ortodox pentru logodnă și căsnicie, Editura Doxologia, Iași, 2020, pp. 88-93)

Îți mai recomandăm și: Taina iubirii dintre soți în lumina iubirii dumnezeiești

Doamne, ce bine că m-am căsătorit tocmai cu omul acesta!​

De la același autor

Ultimele din categorie