Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu nu e ocupat decât de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu îl ajută să rămână întotdeauna în rugăciune. Chiar dacă lucrează sau vorbeşte, sufletul lui este ocupat de Dumnezeu, pentru că s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu….

Duhul lui Dumnezeu povăţuieşte pe fiecare în chip deosebit: unul se linişteşte (vieţuieşte în isihie) în singurătate, în pustie, altul se roagă pentru oameni; altul e chemat să păstorească turma cuvântătoare a lui Hristos; altuia i s-a dat să propovăduiască sau să mângâie pe cei ce suferă; altul slujeşte pe aproapele din munca sau averea lui – şi toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfânt şi toate sunt date în trepte diferite: unuia treizeci, altuia şaizeci, altuia o sută (Marcu 4, 20).

Dacă ne-am iubi unii pe alţii întru simplitatea inimii, Domnul ne-ar arăta prin Duhul Sfânt multe lucruri minunate şi ne-ar descoperi mari taine. Dumnezeu este iubire de care nu te poţi sătura…

Mintea mea îşi încetează mişcarea în Dumnezeu şi mă opresc din scris…

Cât de limpede îmi este că Domnul ne conduce. Fără El n-am putea nici măcar gândi binele; de aceea trebuie să ne predăm cu smerenie voii lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne călăuzeşte.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 62-64)