La finalul unei convorbiri pe care o are cu un tânăr bogat, înalt demnitar în rândul poporului evreu, Hristos rostește o sentință dramatică: „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24).

Aceste cuvinte ale Mântuitorului au generat multe păreri și speculații de-a lungul timpului, din cauza dificultății de interpretare a acestora. În primul rând, expresia „urechile acului” este una foarte clară și face referire la obiectul utilizat la cusutul materialelor, însă polemica s-a învârtit în jurul cuvântului „cămilă” care, la prima vedere nu are absolut nicio legătură cu urechile unui ac. Dintre diversele păreri care au fost emise vom enumera doar pe cele mai concludente.

La ce cămilă face referire Hristos?

Talmudul Babilonian folosește un aforism asemănător pentru a descrie lucruri imposibile, spunând că visele „nu-i descoperă cuiva vreun palmier din aur sau vreun elefant care trece printre urechile acului”. Plecând de la acest aforism, s-a presupus că evreii din Palestina au înlocuit elefantul, animal întâlnit în Orientul Îndepărtat, cu cămila, animalul comun zonelor israeliene, creând astfel un proverb arhicunoscut. 

A doua opinie ar fi aceea că „urechile acului” s-ar referi la o ușă de mici dimensiuni, care era fixată într-una dintre porțile de acces într-o cetate și care putea fi deschisă după lăsarea întunericului, când porțile mari se închideau. Pentru a putea trece printr-o astfel de deschizătură, o cămilă trebuia neapărat să fie descărcată de poveri, dar chiar și atunci trecerea era destul de dificilă, cămila riscând să rămână înțepenită. Deși această trecere era aproape imposibilă, chiar și dacă animalul în cauză ar fi fost unul de mici dimensiuni, cei care susțin această variantă leagă descărcarea de poveri a cămilei de descărcarea inimii bogatului de povara averilor.

Alți cercetători, descriind modalitatea lui Iisus de a-și ține cuvântările, precizează că El obișnuia să dea exemple din mediul în care se afla în momentul respectiv. De exemplu, când a spus că muntele se poate muta în mare în prezența credinței sau că zidurile Ierusalimului aveau să fie dărâmate, cu siguranță că s-a aflat în apropierea unui munte și a cetății Ierusalim. Având în vedere că în momentul rostirii expresiei pe care o discutăm nu se afla în apropierea vreunei cetăți sau în preajma cămilelor, ci în apropierea Iordanului, probabilitatea de a se fi referit la animale și la porți strâmte este destul de mică. În plus, proverbul exista cu mult timp înaintea lui Iisus, însă nu există vreo mărturie care să ateste că vreo poartă se numea „urechile acului”, ci, în limbajul comun, ele se numeau „stafide”.

Cei care analizează limba aramaică, limba în care Hristos a predicat, vin să aducă explicații și mai clare. Cuvântul aramaic „gamla”, folosit aici, înseamnă atât „cămilă”, cât și „funie groasă”, făcută din păr de cămilă, iar înțelesul ei era dat de context. Dacă se vorbea despre călărit sau despre cărat poveri, cu siguranță că referința se făcea la animalul de povară, dar în cazul nostru, când este vorba despre urechile unui ac, sensul corect pentru „gamla” este acela de funie groasă.

Un alt fel de bogăție

Pentru a înțelege mai bine sensul funiei care trece printre urechile acului, să revenim la contextul în care Hristos a spus aceste cuvinte. El le-a rostit în legătură cu intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Un tânăr bogat, un dregător, adică un înalt demnitar al societății evreiești, așa cum menționează Sfântul Evanghelist Luca (18, 18), venise la Iisus pentru a-L întreba cum să moștenească viața veșnică, însă a plecat întristat atunci când Iisus i-a spus să-și vândă averile săracilor, pentru a dobândi comoară în cer, deoarece avea foarte multe bogății și nu avea puterea să se despartă de ele. Tânărul a plecat întristat deoarece răspunsul lui Iisus nu era ceea ce sperase. Era obișnuit cu adunarea de bogății, dar nu era obișnuit cu adunarea lor în cer. Cunoștea poruncile, dar nu cunoștea cuvântul și voia lui Dumnezeu.

Iisus nu dorea să-l lipsească de averi, ci îi oferea bogății cu mult superioare celor pământești, pe care molia și rugina le mănâncă, însă tânărul nu se putea dezlipi tocmai de cele perisabile, pentru că ele erau cele care îi ofereau sentimentul de putere. De aceea, pentru a atrage atenția ucenicilor săi și, prin ei, a tuturor oamenilor, de trei ori Iisus subliniază aceeași idee: „Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 23-25). Rostind această sentință de trei ori, Iisus mărturisește clar că dorința pentru bogăție nu trebuie subestimată, deoarece ea are abilitatea de  a-l înșela pe om și de la a-l depărta de la calea care duce în împărăția lui Dumnezeu. „Bogăţia de ar curge, spune psalmistul, nu vă lipiţi inima de ea!” (Psalmi 61, 10).

Nu există îndoială că atunci când Iisus spune că o cămilă sau o funie poate trece printre urechile acului, folosește o hiperbolă, procedeu stilistic des întâlnit în Sfânta Scriptură. Dar exagerarea voită are scopul de a preda o lecție: dacă mântuirea unui bogat este omenește imposibilă, Mântuitorul declară faptul că Dumnezeu, pentru care nimic nu este imposibil, îl poate mântui pe bogat, cu condiția ca inima bogatului să se schimbe, mutându-și atașamentul de la averile lumești, la cele cerești.

Trece cămila printre urechile acului?

Așadar, pe baza celor dezbătute până acum, ne punem întrebarea: Poate trece cămila printre urechile acului? Dacă interpretăm cuvintele lui Hristos în mod literal, o cămilă nu va putea trece niciodată printr-un orificiu de câțiva milimetri, asta însemnând că toți bogații ar fi condamnați la chinuri, lucru care nu este adevărat, căci Hristos nu condamnă bogăția în sine, ci atașamentul maladiv al omului față de ea. Sfânta Scriptură ne dă exemplul multor oameni bogați care au dus o viață pe placul lui Dumnezeu și au fost considerați drepți, începând cu Avraam, Isaac, Iacov și continuând până la Iosif din Arimateea, Nicodim și mulți după ei.

Dar să luăm acum și celelalte două imagini: funia groasă (atașamentul bogatului) și urechile acului (calea strâmtă ce duce la mântuire). Poate o funie groasă să treacă printr-un orificiu așa de mic? Răspunsul este DA, dar numai dacă este desfăcută în fâșii subțiri. Așadar, poate intra un bogat în Împărăția lui Dumnezeu? Răspunsul este DA, dar numai dacă se desface de patimile care îi îngroașă inima.