În 2014 a trecut la Domnul Părintele Hrisostom Dănilă de la Bucium, la vârsta de 91 de ani. Un monah simplu la vedere, dar un uriaș în taină. Nu se va vorbi prea mult despre el, și se va așterne tăcerea peste amintirea lui, pentru că n-a făcut minuni din cele de care așteaptă și caută astăzi lumea, nu făcea ucenici, nu a convertit popoare, orașe, nu ținea conferințe, și nu am auzit să fi tămăduit pe cineva, deși toată lumea îi căuta epitrahilul, pentru că simțeau că o putere negrăită lucra prin el.

Toate virtuțile sale au fost ascunse. Pe toate le lucra în taină și foarte rar spunea altora din cele ale sale. De fapt, nici nu cred că a intrat cineva zeci de ani în chilia sa, așa cum nu-i intra nici în suflet, deși toți erau acolo. Era foarte aspru cu sine și toată lumea știa că nu a ieșit din 1984 pe poarta mănăstirii decât în ambulanță de câteva ori spre spital, dar s-a întors rapid la ale sale. Sincer, m-a convins de la început că era de fapt un monah autentic. Își exersase monahismul încă din tinerețe, pentru că după ce a fost frate de mănăstire și a fost alungat de la Slatina de confrații săi, care puneau cu râvnă în aplicare decretul din 1959, a trăit în lume ca un monah. Și tot un coleg al său, dragul meu profesor Gheorghe Popa de la Vaslui, cel care m-a învățat primul tainele matematicii, m-a îndrumat spre el și mi-a spus că de fapt părintele Hrisostom purta dulama de monah pe sub costumul de profesor. Și-a exersat în răbdare virtuțile până când și-a împlinit făgăduințele făcute lui Dumnezeu.  

De când l-am cunoscut, în urmă cu douăzeci de ani, am crezut că părintele are probleme severe cu auzul. Dacă voiam să-i spun ceva, poate un gând, poate o părere personală, de foarte multe ori schimba vorba, dar prin ceea ce spunea în continuare îmi dădea răspuns la toate dilemele mele. Dar nu era răspunsul său, ci al lui Dumnezeu. Și totuși credeam că părintele este aproape surd. După mai mulți ani, am avut un dialog cu sfinția sa care m-a descumpănit. Auzise totul. Atunci am aflat subit, că părintele Hrisostom nu era chiar așa de surd precum credeam. Însă boala aceasta disimulată, era de fapt tot un mod de a se ascunde de lume, de a-și cenzura contactul cu exteriorul. Asta făcuse și când îl supraveghea securitatea, și o făcea și când îl agresa îndrăzneala noastră. Era tot o lucrare lăuntrică a monahului Hrisostom. Prin înstrăinarea sa față de cele din afară a fost un adevărat monah. Nu vorbea despre alții, nu-și dădea cu părerea despre lucruri nefolositoare, nu făcea politică, nici măcar bisericească, nu judeca pe nimeni, se ruga pentru toți și în gura sa era doar Cuvântul lui Dumnezeu.

Fotografia pe care am atașat-o acestui text, spune și ea multe despre cine era părintele Hrisostom. Era părintele din biserica de la Bucium. Așa cum este în această imagine putea fi găsit zilnic în biserica mănăstirii. Se ruga pentru sutele de oameni care treceau pragul bisericii, îi sfătuia, le citea pomelnicele. De fapt cred că nici nu distrugea vreunul din pomelnicele acelea, ci pe toate le citea permanent. Și cred că dacă l-aș fi rugat să-mi aducă din altar un pomelnic pe care l-aș fi lăsat la el în anii ’90 ar fi știut de unde să-l ia. Era omul jertfei totale.

Când l-am cunoscut pe părintele Hrisostom era cred anul 1994. Am fost la el cu câțiva colegi de facultate, matematicieni și fizicieni. L-am ascultat cu nesaț. Auzisem câteva legende despre el, dar atunci vedeam cu adevarat un om duhovnicesc, cu trei facultăți, visul oricărui copil ca noi, la vremea aceea. Și fiindcă noi aveam anumite așteptări, ne-a vorbit mai bine de două ore, stând cu toții în mijlocul bisericii, despre ceea ce făceam și noi, dar nu făceam neapărat bine. Ne-a vorbit despre cum să ne folosim mintea. Și ne-a arărat că cea mai importantă lucrare a minții este rugăciunea. Ne-a arătat cum să practicăm rugăciunea minții și cum să-L păstrăm permanent pe Domnul în noi prin ea, că în ea vom găsi adevărata odihnă. Târziu am făcut legătura și am înțeles că aceasta era o altă lucrare ascunsă a sa, o adevărată predanie de mare preț, primită de la dascălii săi în cele ale Duhului: Părintele Cleopa și Părintele Petroniu Tănase la Slatina, Părintele Daniil Tudor la Rarău, Părintele Hrisostom Postolache la Bucium. Își lucra permanent mintea și nu doar cu rugăciunea. Avea și alte lucrări care-i întăreau „mușchii” minții. Studia limbi moderne, fără să le folosească vreodată, învăța și repeta greaca veche și toate acestea îi păstrau starea de trezvie pe care și-o dorea, încercând să folosească cât mai bine cele mai mari daruri pe care le primise de la Dumnezeu: zilele și starea de monah.

Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții Săi!

(Sursa: aici)