La începutul unei relaţii, iubim mai mult cu ochii decât cu sufletul. Apoi, ea are şansa să se maturizeze, ajungând să o iubim pe cealaltă persoană, aşa cum este ea, cu plusurile și cu minusurile sale. De altfel, specialiştii apreciază că 69% dintre problemele care apar într-un cuplu matur şi cu o viaţă de familie împlinită, nu pot fi eliminate deplin, de unde şi recomandarea lor de a schimba ceea ce se poate schimba şi de a accepta ceea ce este imposibil de înlăturat, fără a reveni, periodic, la diferenţele care provoacă tensiune.

Se vorbeşte, astfel, despre păstrarea romantismului într-o căsătorie, chiar şi după zeci de ani de convieţuire, ca fiind un mijloc de dobândire şi de dăruire a fericirii în familie.

Atunci, însă, când relaţia noastră este doar una pasională, fără consistenţă morală şi imatură emoţional, ea este vulnerabilă şi supusă dispariţiei. Iar pe de altă parte, astăzi nu se mai practică acele căsătorii aranjate de către părinţi şi care păreau a priva o relaţie de focul pasiunii şi al erotismului.

Aşadar, care trebuie să fie proporţia dintre pasiune şi iubire matură?

Specialiştii consideră că „dacă relaţia e bazată pe pasiune într-un procent cuprins între 80 şi 100, şansele ca aceasta să se maturizeze în iubire sunt foarte scăzute. Nu există nici un fundament pentru iubire şi cei mai mulţi oameni, într-o astfel de situaţie, nu vor face efortul necesar pentru a construi iubirea. Pe de altă parte, dacă pasiunea este ţinută sub control, dacă este numai într-un procent cuprins între 10 şi 30, există un potenţial uriaş pentru iubire. De ce? Pentru că, atunci când pasiunea este ţinută în frâu, eşti cu picioarele pe pământ”[1].

Specialiştii ne recomandă ca, oricât de îndrăgostiţi am fi şi oricât de fericită ar părea relaţia noastră, să ne punem următoarele întrebări, din care ne dăm seama de superficialitatea sau profunzimea ei:

1. Nu cumva doar pasiunea a devenit temelia unei relaţii şi nu există nimic altceva acolo?

2. Eşti într-atât de afectat de atracţia naturală, încât nu poţi vedea cine este cu adevărat persoana de lângă tine? Prin urmare, nu poţi face o alegere clară şi responsabilă în ceea ce priveşte implicarea?

3. Eşti copleşit de pasiunea pentru o persoană despre care ştii că nu este potrivită pentru tine? De aceea, a avea o relaţie cu el sau ea va fi autodistructiv.

4. Eşti angajat într-o relaţie ce evoluează spre căsătorie, dar te trezeşti gândindu-te la cineva cu care te întâlneai în trecut?

5. Pierzi o cantitate enormă de timp, fiind îndrăgostit nebuneşte şi imaginându-ţi o viaţă cu cineva cu care nu ai putea să te căsătoreşti niciodată?[2]

Dacă răspunsurile sunt pozitive, este momentul să aprofundezi şi alte aspecte ale vieţii persoanei „iubite”, cum ar fi temperamentul şi caracterul, preocupările, valorile şi obiectivele fundamentale ale ei. Altfel, presupusa iubire va fi doar un foc de paie, ce se stinge la prima adiere de vânt sau odată cu trecerea timpului.

Vă mai recomandăm și: Diferența dintre pasiune și iubire matură