La noi în sat era o femeie căreia-i cam venea somn seara la şezătoare şi zicea: „Îmi vine somnul, aducă-l Domnul!” Somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu, atunci de ce să nu ni-l aducă? Câteodată, eu şi din picioare dorm, şi-mi zic, când mă trezesc: „unde-s aici?” Da, pentru că e o neputinţă. Bineînţeles că nu o să mă condamne Dumnezeu că am dormit. Poate să mă condamne că n-am dormit destul acasă, dar nici asta nu se poate realiza totdeauna; suntem limitaţi, suntem solicitaţi, cu una cu alta...

Eu m-aş bucura foarte mult să fie slujba dimineaţa, pentru că dimineaţa nu-mi vine somn. Să facem slujba pe care o facem seara, Utrenia, s-o facem dimineaţa, şi-atunci aş fi mai prezent. Am fost la Poşaga în trei rânduri când s-au organizat tabere pentru studenţi şi mi-a plăcut foarte mult; mă duceam dimineaţa odihnit, puteam să particip cu toată bucuria şi cu toată simţirea la slujbe. Dacă nu-i aşa, atunci nu pot să particip, pentru că e neputinţa aceasta care te împiedică.

Cel mai mult îmi place slujba la care-s cel mai odihnit, pentru că atunci pot să o urmăresc, pot să mă urmăresc, pot să mă raportez şi asta este foarte important. Dar la voi nu se pune problema, voi dormiţi până vă săturaţi, mai ales acum, în vacanţă... Dar să nu dormiţi când trebuie să fiţi la biserică, duminica! O rugăciune făcută sub povara somnului n-are nici un efect. Câtă vreme somnul ne este necesar, el este o binefacere, nu o neputinţă de care trebuie să scăpăm. Să ne gândim şi la faptul că Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a dormit!

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 156-157)