Cateheza urcușului duhovnicesc

Documentar

Cateheza urcușului duhovnicesc

Putem înțelege că „Scara” ne propune un adevăr ontologic: așa cum scara se înalță prin trepte succesive, tot astfel desăvârșirea se împlinește prin etapele sale. Viața se parcurge etapizat, pas cu pas, în măsura în care ești atent și prezent în fiecare moment al ei. Maturizarea vine în mod deosebit prin însoțirea cu Dumnezeu.

Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și învățarea virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una dintre lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credincioșilor spre o viață plăcută lui Dumnezeu. 

Așa ne este prezentată această carte de căpătâi de cele mai multe recenzii. Dar ce-o fi în ea atât de relevant, ca să îmi stârnească mie curiozitatea? Ce pot învăța lecturând-o, având în vedere abundența de noțiuni și idei teologice din cuprinsul ei?

În principiu, toate treptele desăvârșirii descrise în carte îndeplinesc un rol catehetic și introductiv, punând bazele necesare oricărui creștin care dorește să înceapă urcușul duhovnicesc. De altfel, funcția catehetică a acestor trepte are sens atât timp cât vor deveni un mod de viață și expresia unei credințe vii.

Primele trei relevă condițiile esențiale pentru a intra în viața de nevoință: lepădarea de lume subliniază învățătura despre desprinderea de grijile materiale și prioritizarea căutării lui Dumnezeu; fuga de împătimire este în sine o cateheză despre eliberarea de griji și patimi care robesc sufletul; înstrăinarea de păcat este parcurs spiritual prin care omul se face pe sine străin de păcat și de lume pentru a deveni cetățean al Cerului. Pentru că a trăi prin poruncile lui Dumnezeu înseamnă continuitate, începând de la botez până în Împărăția Cerurilor.

Următoarele două trepte oferă o aplicare a fundamentelor vieții creștine: ascultarea, înțeleasă ca o renunțare a voii proprii și pocăință, definite de reînnoirea Botezului prin lacrimi și recunoașterea asumată a păcatelor. Pentru a da sens ascultării ca smerenie, luăm exemplul Mântuitorului (vezi Filipeni capitolul 2). Ascultarea este sinonimă cu întoarcerea la Domnul și la legea Lui.

O altă treaptă catehetică este a 7-a, în care Sfântul Ioan pune accent pe căință, pe plânsul mântuitor privit ca o bucurie a întristării, care curăță sufletul de patimi. În literatura de specialitate, lacrimile pocăinței sunt considerate al doilea botez.

Alte teme didactice sunt relevate de treptele 8-24 care ne pun față în față cu mânia, lenea, lăcomia, desfrânarea și slava deșartă.

Toate cele 30 de trepte sunt în sine cateheze ce învață cititorii despre viața în Dumnezeu. De exemplu, treapta 27 poate fi cea mai problematică stare a contemporaneității: „Despre sfințita liniștire a trupului și a sufletului”. După cum ultima dintre ele vorbește cuprinzător despre legătura treimii virtuților, a dragostei, a nădejdii și a credinței ca stare, dar și ca remediu împotriva patimilor.

Sfântul Ioan ne arată, așadar, cum calea mântuirii este aducătoare de har, dar și plină de primejdii. Pentru aceea, el ne prezintă metoda treptelor drept cale potrivită în urcușul nostru duhovnicesc. Este un urcuș catehetic asemănător unei întreceri sportive în care, deși toți aleargă pe un culoar și termină competiția, unul iese pe primul loc, fără ca ceilalți să nu se bucure măcar de o parte din lauri, măcar că au trecut prin ispite și încercări. („Să cunoască toţi cei ce au venit la lupta cea bună, aspră, strâmtă şi uşoară, că au venit să sară în foc, dacă primesc să locuiască în ei focul cel nematerial. Să se cerceteze fiecare pe sine şi numai după aceea să mănânce din pâinea aceasta amestecată cu ierburi amare şi să bea din paharul acesta amestecat cu lacrimi, ca să nu-i fie lupta spre osândă.”)

Sfântul Ioan ne oferă multe căi prin care ne putem curăța sufletele, prin accentul pus pe critica propriei persoane și pe sinceritatea noastră în relația cu Dumnezeu.

Numărul treptelor este simbolic, dar privind la anii Mântuitorului, el reprezintă vârsta la care Hristos S-a revelat pe Sine și învățătura Sa. Adevărata cateheză nu este doar transmiterea unor informații, ci întâlnirea cu Persoana lui Hristos. Omul ajuns în vârful scării se simte eliberat de patimi şi încărcat de pacea divină, parte a iubirii lui Dumnezeu.

Putem înțelege că „Scara” ne propune un adevăr ontologic: așa cum scara se înalță prin trepte succesive, tot astfel desăvârșirea se împlinește prin etapele sale. Viața se parcurge etapizat, pas cu pas, în măsura în care ești atent și prezent în fiecare moment al ei. Maturizarea vine în mod deosebit prin însoțirea cu Dumnezeu. Omul este complet prin propria libertate, prin asumarea alegerilor și prin împreună lucrarea cu Dumnezeu. El este Pedagogul, Catehetul, Îndrumătorul, Mentorul fiecărui om care Îl descoperă și Îl cuprinde în ființa sa, pe cât se poate în natura umană.

Astfel, începem cu partea catehetică, învățătorească, pentru a ajunge la viața practică în Hristos. Conținutul cărții este și o oglindă a vieții duhovnicești a Sfântului Ioan Scărarul, a preocupărilor sale mântuitoare. Cuvântul Mântuitorului este cât se poate de elocvent: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din Ceruri” (Matei 7, 21).

Aceasta este calea: să ne apropiem de Domnul prin învățătură și trăire. 

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!