Există așa numita milostenie sufletească – și anume să pui la suflet durerea celui sărac, durerea celui care se află în durere. Și dacă ne întrebăm noi, cei aici de față: Am resimțit noi durere adâncă care să ne fi stors lacrimi, care să ne fi pus genunchii la pământ, care să ne fi îndemnat să postim, în momentul în care, zilele trecute, am aflat despre tragedia despre care vorbește toată lumea? Cred că este un examen pe care îl putem da fiecare în fața conștiinței proprii și în fața lui Dumnezeu.

Am încercat noi să ne punem în pielea acelor mame, acelor tați și să ne oprim puțin din mersul nostru? Sau poate am aflat, ne-am uimit, am făcut o cruce, și am continuat să ne bem cafeaua, să privim filmul sau să ne ocupăm de cele ale noastre.

Dacă am făcut-o, să fie Dumnezeu binecuvântat pentru aceasta!

Dacă n-am făcut-o, să luăm aminte la faptul că numele de creștin vine de la Hristos, iar Hristos este Cel care a luat asupra Sa întreaga durere a neamului omenesc. Iar dacă noi nu am resimțit durere în inima noastră pentru cele pe care le-am aflat, sau pentru altele pe care le aflăm – căci acum informația circulă atât de mult și pătrunde în fiecare casă –, să luăm aminte la noi înșine că purtăm un nume pe care n-ar trebui să-l purtăm!

(Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, despre tragedia care a avut loc în clubul bucureștean Colectiv, în noaptea de 30 spre 31 octombrie. Cuvânt rostit Duminică, 1 noiembrie 2015)