Oamenii vorbesc în fiecare zi despre valori, şi sfădesc neîncetat despre preţul fiecărui lucru. Ce este ieftin şi ce scump pentru însuşi omul?

Averea e cea mai ieftină, trupul e mai scump decât averea, iar sufletul e mai scump decât amândouă. Când omul se naşte, averea vine pe locul al treilea, iar când moare, e cea dintâi care îl părăseşte. Într-adevăr, când moare, omul se desparte mai întâi de avere, şi apoi de trup. Omul poate trăi şi fără avere, şi fără trup, numai fără suflet nu. Când omul intră din lumea nevăzută în această lume văzută, el intră cu trup, dar fără avere, iar când iese din această lume, iese şi fără avere, şi fără trup. Omul poate fi închipuit, aşadar, şi fără avere, şi fără trup, dar nu poate fi închipuit fără suflet, căci sufletul este fiinţa vie a omului, esenţa omului. Sfinţii lui Dumnezeu şi toate rudele noastre ce au trecut prin acest câmp de luptă în care ne aflăm acum, sunt în acea lume doar nişte suflete vii, fără trup şi fără avere.

Şi vor rămâne astfel până la sfârşitul tragediei istorice a omenirii, până la sfârşitul vremii şi la învierea din morţi a trupurilor. Dumnezeu dă trupul şi averea oamenilor zidiţi precum un cântar, pe care sufletul îşi arată vrednicia în fiecare zi. Prin milostenie şi îndurare, sufletul se răscumpără în fiecare zi şi în fiecare ceas; prin milostenia făcută din avere şi prin îndurarea făcută cu trupul. Dă şi îndură – şi atunci amândouă talerele se vor cumpăni, iar sufletul tău va fi scris în cartea celor mărinimoşi şi sfinţi.

(Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2009, p. 115)