Isihia, în chip vădit, este fuga de cele sensibile şi apropierea de cele inteligibile şi de aceea înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Iată, m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu”. Şi scopul: „Aşteptat-am pe Domnul, Cel ce mă mântuieşte”. Şi David, acest om sfânt, istoriseşte în treacăt cele ce se întâmplă în cetate, vrednice de osândă, şi le numeşte pe cele de acolo puţinătate a sufletului şi vifor. Şi cu adevărat, este greu să scapi de primejdia păcatului, fiind în mijlocul lumii, ca să nu spun, în mijlocul demonilor.

Mare şi cumplit este războiul demonilor în lume căci acest război se poartă, şi nu în mică măsură, prin conlucrarea simţurilor. Iar pentru cei care s-au aşezat departe de cele sensibile, şi care luptă să înăbuşe în ei înşişi orice percepţie sensibilă, condiţiile războiului diferă mult, cât timp războiul celui ce s-a îndepărtat de lume este mai mic decât al celui care iese în întâmpinarea lui şi cade în mâinile vrăjmaşilor. De aceea, fugind şi depărtându-se, retrăgându-se în pustie şi sălăşluindu-se acolo, sfântul bărbat strigă, învăţându-ne pricina pentru această vrednică de laudă fugă, şi adaugă astfel: „De multă negură sunt pline cele din lume, multe sunt prilejurile de a păcătui şi greu este în lume războiul împotriva demonilor, si mai înainte chiar de a cunoaşte bine uneltirea lor, strică, prin stăpânirea pe care o au, mintea multora. De aceea «m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu», ca să nu fiu prins în laţurile încurcate ale diavolului şi în meşteşugirile lui sucite. Căci ştiu că «dacă nu mă vor stăpâni, atunci fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare şi vor bineplăcea cuvintele gurii mele şi cugetul inimii mele înaintea Ta pururea, Doamne, ajutorul meu şi izbăvitorul meu»”. Apoi, îmbrăţişând această condiţie a fugii de lume şi a isihiei, şi împlinind curăţirea de păcate, voi ajunge la „cugetul inimii mele înaintea Ta pururea, Doamne” asemenea cu „aşteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte”. Căci faptul de a nu-ţi întoarce mintea spre nimic altceva decât numai spre Dumnezeu, precum a arătat cuvântul meu, ţine de starea de curăţie, sau, mai degrabă, este vorba despre lucrarea luminătoare şi desăvârşitoare.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei Tratate Isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 164-165)