Apropie-te, păcătosule, către Bunul Doctor, aducându-I lacrimile, doctoria cea prea bună, că aşa şi voieşte Cerescul Doctor, a se vin­deca fiecare cu lacrimile lui, şi a se mântui. Că această doctorie nu ţine la multă vreme, nici ustură rana, ci îndată te vindecă. Doctorul aşteaptă să vadă lacrimile tale, apropie-te, să nu te temi, arată-I Lui rana, aducându- I şi doctoria, lacrimi şi suspine, că iată s-a deschis uşa pocăinţei, sârguieşte-te, păcătosule, mai înainte de ce o va încuia pe dânsa. Nu aşteaptă vreme după lenevirea ta, nici chiar uşa, văzându-te pe tine trândav, nu primeşte a rămâne lângă nebăgarea ta de seamă. Pentru ce ţi-ai urât viaţa ta, ticălosule? Ce este mai înalt decât sufletul tău, omule? Şi tu, păcătosule, pe acesta l-ai defăimat! Nu ştii, iubite, în care ceas va porunci Cerescul Doctor să încuie uşa vindecării tale. Apropie-te, mă rog, sârguieşte-te a te vindeca! Voieşte a se bucura oastea cerească întru pocăinţa ta! Soarele a sosit în ceasul cel de seară; pentru tine aşteaptă ca să ajungi la lăcaş.

[…] Apro­pie-te, nu te teme; bun şi bogat este Stăpânul. Nu cere zapisele tuturor păcatelor tale, scăpare este despre toate relele, vindecă rănile, dăruieşte şi viaţă cu îndestulare, ca un bun, primeşte cu lesnire pe cei ce cad către Dânsul, fiindcă Dumnezeu mare şi mai înainte cunoscător este şi ştie toate cugetele noastre. Când s-ar apropia ci­neva către Dânsul să se vindece, îi vede inima lui şi toată osârdia. Când nestrămutat pe gândul cel credincios îl are cel ce se apropie însuşi Bunul Dumnezeu, pentru bunătatea Lui, îndată se arată ce­lor ce Îl caută pe El, şi, mai înainte de a căuta omul în sus către Dumnezeu, îi zice lui: Iată, de faţă sunt! Şi mai înainte de a se apropia el de Dânsul, îşi deschide comoara înaintea celui ce Îl cau­tă. Mai înainte de a vărsa lacrimi, îi revarsă comorile, şi mai înainte de a cere, se împacă cu dânsul. Mai înainte de a se ruga el, dobândeşte milă, că dragostea lui Dumnezeu aşa doreşte şi voieşte. Pe cei ce în adevăr se apropie către Dânsul, nu întârziază a-i auzi, nici nu impută necredinciosului ce s-a apropiat. Pentru ce atâta vreme ai slu­jit vrăjmaşului, şi pe mine Stăpânul, de bună voie M-ai defăimat? Nu caută suma vremii ce a trecut, numai smerenie. Lacrimile şi suspinurile celui ce cade către Dânsul le priveşte Stăpânul, că este mai înainte cunoscător, ca un Dumnezeu al nostru şi Ziditor, îndată iar­tă toate păcatele, toate greşelile gândurilor şi ale faptelor, şi zice să i se aducă haina cea dintâi, încă şi inel în mâna cea dreaptă, şi tuturor îngerilor porunceşte împreună a se bucura de aflarea acestui suflet al păcătosului.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături, Editura Bunavestire, 1997, pp. 221-222)