Ce este nesimțirea?
Încununarea acestei pervertiri a firii este necredinţa, care, dacă găseşte loc în sufletul omului, numai rugăciunile şi lacrimile sfinţilor pot ajuta.
După învățătura Sfinților Părinți, nesimţirea este trândăvia şi moartea tuturor mişcărilor şi dispoziţiilor sufleteşti, pe care le cuprinde firea noastră raţională. Nesimţirea este încă şi îndobitocire, manifestare a însușirilor inferiorităţii şi stingere ce vine din deznădejde.
Toate acestea sunt născute şi pricinuite de patima pierzătoare a nepăsării. Dacă ajung să stăpânească, aduc cu sine desfiinţarea oricărui program duhovnicesc, legătura fără pază cu provocările neîngăduite şi, în cele din urmă, robirea faţă de iubirea de sine atotcuprinzătoare şi faţă de iubirea de plăcere, care este considerată rădăcina tuturor răutăţilor.
Încununarea acestei pervertiri a firii este necredinţa, care, dacă găseşte loc în sufletul omului, numai rugăciunile şi lacrimile sfinţilor pot ajuta, precum şi rugăciunea necurmată şi stăruitoare, împreună cu osândirea de sine şi smerenia. De asemenea ajută şi supunerea de bunăvoie şi ascultarea, jertfirea de sine, precum şi îndepărtarea de cauzele provocatoare.
(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Ed. Doxologia, Iași, 2012, pp. 40-41)
Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro