Zdrobirea inimii este o mâhnire și o durere desăvârșită a inimii, care se petrece fiindcă omul a supărat cu păcatele sale pe Dumnezeu și a călcat legea Lui dumnezeiască. Această durere nu stă numai întru simțire, adică în suspine și lacrimi, ci stă, mai ales, în aceea ca voința omului să urască păcatul dinlăuntru și să hotărască să nu-l mai facă. Ține seama și de aceasta, potrivit cu Koressios, că durerea și zdrobirea inimii sunt părți alcătuitoare ale pocăinței și, în măsura în care se găsesc în inimă, se află și omul în pocăință. Îndată însă ce va lipsi durerea din inimă, lipsește și omul de la pocăință. Prin aceasta vrea să spună că durerea și zdrobirea trebuie să se afle pururea în inima celui ce se pocăiește, și în acest chip pocăința lui este adevărată.

Însă această zdrobire a inimii este lucrarea celor ce sunt desăvârșiți și asemenea unor fii, fiindcă izvorăște numai din dragostea cea către Dumnezeu. Adică, după cum se pocăiește un fiu numai pentru că l-a supărat pe tatăl său, și nu pentru că va fi lipsit de moștenirea părintească sau va fi izgonit din casa tatălui său. [...]

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Dulce sfătuire, Editura Credința Strămoșească, 2000)