Atunci când copiii noştri au întrebări sau îndoieli legate de credinţă, ce să le spunem?

Copilul mic este de obicei supus îndoielilor. Îndoielile încep, de obicei, cu primele etape ale creşterii, atunci când acesta comunică şi cu alţi copii care nu sunt credincioşi sau nu sunt îmbisericiţi şi care repetă fraze despre Dumnezeu şi credinţă auzite de la adulţi.

În aceste cazuri, este nevoie să dăm dovadă de maturitate, convingere, să nu ironizăm şi să tratăm cu umor pe cei care au scornit „contraargumentele”, să găsim cuvinte care să demonstreze absurdul acelor sofisme meschine cu care unii îşi justifică părerea agnostică despre lume.

Copilul trebuie păzit de tot felul de îndoieli create artificial. Aceasta o poate face oricine, fără să fie adâncit neapărat în scrierile Sfinţilor Părinţi, ci pur şi simplu fiind un bun credincios.

(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 193-194)