- Mulţi tineri se ghidează după citatul din Fericitul Augustin: „Iubeşte şi fă ce vrei!”. Cum putem să le explicăm că greşesc, totuşi, uneori?

- Nu este mare lucru de explicat. Deci, fă ce vrei, dar numai după ce iubeşti! Întrebarea este: ai ajuns tu să iubeşti cu adevărat? După ce ai ajuns să iubeşti, faci ce vrei (iar ceea ce faci este bineplăcut lui Dumnezeu)! Or, cineva care începe să facă ce vrea, pe motiv că el iubeşte, de fapt nu iubeşte. Măsura iubirii o dă fapta. Cuvântul „iubesc” este un cuvânt searbăd. Cuvântul acesta îl scriu sau îl spun, dar cel mai adesea îl spun. Acest cuvânt îl spun şi copiii în clasa întâi. Băieţii din clasa întâi, semestrul doi, scriu asta pe hârtie, o mototolesc şi trimit aceste ghemotoace de hârtie prin clasă. Învăţătoarea (sau profesorul) le spune să stea cuminţi, dar până la urmă îşi dă seama ce se întâmplă şi când desface hârtia găseşte scris: „Te iubesc”, semnat George. Se mai întâmplă şi altceva: pentru că nu ţintesc bine, nimeresc la altă fată, ea citeşte şi face confuzie. Asta este prima minciună pe care un băiat o spune; el habar nu are ce e scris acolo, adică nu conștientizează greutatea cuvintelor „Te iubesc”, nu ştie.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 219)