O! Ce fericit şi ce binecuvântat trebuie să fie socotit cel ce se împărtăşeşte cu vrednicie cu Sfintele Taine! Acela vine la Sfântul Altar înnoit în întregime, fiindcă focul dumnezeirii, care prin Sfânta Împărtăşanie se uneşte cu sufletul omului, a ars păcatele aceluia şi îl umple de dumnezeiescul har, îi sfinţeşte cugetele, puterile sufleteşti i le întăreşte, mintea o luminează şi inima o împrejmuieşte cu frica lui Dumnezeu şi, la sfârşit, îl arată sălaş numai al Duhului.

Cel ce s-a împărtăşit cu vrednicie a primit ca arvună Împărăţia cerească şi se află îmbrăcat cu toate armele lui Dumnezeu, Care îl păzeşte pe el de orice răutate şi de orice uneltire a vrăjmaşului şi îl face înfricoşător demonilor înşişi. Inima celui ce se împărtăşeşte cu vrednicie se umple de bucurie nespusă şi de veselie negrăită. Numai acesta simte schimbarea ce s-a făcut cu el şi numai acesta se bucură de înnoirea lui. Toate virtuţile îi împodobesc inima, iar dorul lui este numai la unirea cu Domnul. Liniştea sufletească pe care o dau împăcarea şi comuniunea cu Dumnezeu şi pacea Împărăţiei cereşti se oglindesc pe chipul lin al celui ce s-a împărtăşit cu vrednicie, şi întreaga lui înfăţişare exterioară îi reflectă starea morală. Inocenţa şi neprihănirea sunt cele două haruri care îl încununează şi care mărturisesc toate despre el. Iată caracterul celui ce se împărtăşeşte cu adevărat şi cu vrednicie, şi acestea sunt efectele Dumnezeieştii Împărtăşanii.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Zece cuvântări bisericești la Postul Mare. Despre îngrijirea sufletului, Traducere Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, pp. 164-165)