Dacă folosesc rugăciunile noastre pentru cei vii, care pricină ar fi să nu folosească ele pentru cei morţi odată ce ei trăiesc cu sufletele lor şi de vreme ce Acelaşi Dumnezeu le ascultă şi pe unele şi pe altele?

Zice Sfântul Simeon al Tesalonicului că „mai mult decât orice altă slujbă, sufletele răposaţilor noştri sunt ajutate după moarte de Sfintele Liturghii şi scoaterea de miride (părticele) pentru ei”. Rugăciunile pentru morţi se întemeiază pe credinţă, pe binefacerile aproapelui şi pe încredere în pocăinţa celor răposaţi, cu care cei vii se prezintă înaintea Domnului ca o împlinire a poruncii de a se iubi unii pe alţii.

De vor fi mici păcatele celui mort, atunci el se foloseşte de liturghiile, rugăciunile şi milosteniile ce se fac pentru el, adică îl iartă Dumnezeu şi-l scoate afară din iad.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 263)