Lauda sfinților, a oamenilor duhovnicești, nu este o lingușeală, ci o vedere a binelui din celălalt. A fi sfânt înseamnă a-i vedea pe toți oamenii mai sfinți decât tine. Aceasta este definiția creștină a sfințeniei. Ce-i de mirare, așadar, că sfinții îi laudă pe păcătoși? Condamnabilă este lauda vicleană, ce se face pentru a obține niște profituri, așa cum își laudă angajații patronul, dar nu și lauda izvorâtă din dragoste.

Cei desăvârșiți nu mai au nevoie să fie lăudați, dar nu și cei neputincioși. În cazul acestora, a nu lăuda, de multe ori, echivalează cu a mâhni, vedem aceasta mai ales la copii. De aceea sfinții recurg la laudă, fac multe pogorăminte.

(Ierodiaconul Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, p. 60)