Dumnezeu, dragii mei, cu toată slava Sa, este smerit, iar noi, oamenii sărmani, plăsmuiţi din lut, ne înălţăm fruntea şi cerem dreptate, şi atunci cădem în nesocotinţă, care ne face să fim încontinuu vinovaţi în faţa smereniei lui Dumnezeu. Când dinadins nu oferim, când fără să ne dăm seama ne revoltăm, atunci vom merge cu traistă goală.

N-o să avem nimic să-I oferim lui Hristos. Ce-I vom da? În loc să avem în traistă aur, diamante, lucruri frumoase şi preţioase, vom avea paie, gunoaie, resturi. Acestea vor fi lucrările noastre. Şi ne va zice Hristos: „Bine, în toţi anii pe care i-aţi trăit, pe care vi i-am dat, atât aţi reuşit? Asta aţi lucrat? Asta Mi-aţi adus?"...

Atunci constiinţa ne va spune adevărul. Atunci vom avea martorul acuzării care este constiinţa şi omul va tăcea, îşi va închide gura, nemaiavând nimic cu care să se apere.

(Părintele Efrem Athonitul, Despre credinţă şi mântuire, tradusă de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 26)